News

Un deputat PNL și-a găsit mașina cu cauciucul tăiat și cu un pliant PSD în parbriz. Galerie foto

23.05.2019 | 18:29
Un deputat PNL sia gasit masina cu cauciucul taiat si cu un pliant PSD in parbriz Galerie foto
Florin Roman s-a trezit cu o mașină vandalizată și un pliant PSD în parbriz *foto: facebook Florin Roman

Deputatul PNL de Alba, Florin Roman, a rămas joi fără un cauciuc la mașina personală pe care o avea parcată în fața locuinței sale. De asemenea, Roman avea și un pliant electoral PSD în parbriz. Într-o postare pe facebook, Roman a anunțat că ar putea fi o coincidență și pliantul și cauciucul tăiat să nu aibă nicio legătură.

Un deputat PNL s-a trezit cu un cauciuc tăiat și cu un pliant PSD în parbriz

Florin Roman a postat mai multe poze cu mașina sa vandalizată. Autovehiculul de tip Volvo avea un cauciuc care părea a fi tăiat. „Să fie o simplă coincidenţă? Am găsit pliantul PSD la ştergător şi cauciucul tăiat?”, a scris deputatul PNL într-o postare pe facebook.

Parlamentarul a susținut că nu a făcut plângere la poliţie, deoarece este într-o perioadă foarte aglomerată din pricina campaniei pentru alegerile europarlamentare, însă bănuieşte că roata a fost tăiată de „vreun copil teribilist”, a spus Roman, pentru Mediafax. „Nu pot să acuz pe nimeni, eu doar am întrebat cum, din atâtea maşini parcate pe stradă, doar maşina mea are probleme. Eu aseară m-am întors de la Sibiu, iar maşina nu avea nimic, nu am avut nicio problemă pe drum”, a mai declarat deputatul.

Sa fie o simpla coincidenta? Am găsit pliantul PSD la ștergător și cauciucul tăiat?

Gepostet von Florin Roman am Donnerstag, 23. Mai 2019

Florin Roman a avut cauciucul tăiat la mașină

„Nu am văzut pe nimeni. Azi dimineaţă, aveam maşina parcată în faţa casei, pliantul în parbriz. Când am pornit, mi-am dat seama că nu pot mişca volanul, m-am uitat, roata era pe jantă, iar cauciucul era înţepat. Nu pot acuza pe nimeni, nu am cameră de vederi acasă, dar pe stradă erau parcate cam 30 de maşini şi numai a mea era pe jantă. Mama, care e vecină cu mine, a primit pliantul în poştă, la mine era sub ştergătorul de parbriz”, a mai continuat Roman, pentru sursa citată.

Ulterior, Florin Roman a primit din partea celor de la vulcanizare confirmarea că roata i-a fost tăiată.