Life

Florin Salam are probleme cu legea. Manelistul a fost chemat în instanță

30.03.2021 | 18:30
Florin Salam are probleme cu legea Manelistul a fost chemat in instanta
ADVERTISEMENT

Florin Salam are probleme cu legea, cunoscutul manelist fiind chemat în instanță pentru o datorie. Cântărețul a ajuns în fața judecătorilor pentru că nu a achitat niște facturi, care ajung la câteva mii de euro. 

Artistul și partenera sa de viață, Roxana Dobre, ar fi trebuit să achite lunar o sumă pentru banca de celule stem pentru primul lor copil, Jaqueline Maria. Cuplul a optat pentru pachetul premium, însă după 6 luni de la semnarea contractului plățile au încetat.

ADVERTISEMENT

Cei doi ar fi trebuit să achite aproximativ 2.500 de euro în 44 de rate egale, plus 100 de euro la încheierea contractului, dar se pare că lucrurile nu s-au întâmplat deloc așa, iar acum Florin Salam a ajuns pe mâna magistraților.

Florin Salam, bun de plată. Artistul a fost dat în judecată

Compania medicală a continuat să emită facturi lunare și să aplice dobânzi contractuale în valoare de 0,4% pe zi, asta în timp ce Florin Salam și Roxana Dobre s-au făcut că nu știu nimic despre plățile pe care le au de făcut. Totul până când banca de celule stem s-a adresat instanței.

ADVERTISEMENT

Potrivit wowbiz.ro, cântărețul de muzică de petrecere și-a angajat un avocat, care în primă instanță a solicitat judecătorilor respingerea acțiunii pe motiv că termenul s-a prescris.

În plus, apărătorul manelistului a mai precizat că cei doi soți nu au fost înștiințați de existența unei somații de plată, facturile fiind trimite pe adresa veche, în prezent aceștia locuind într-o casă Popești-Leordeni, județul Ilfov.

ADVERTISEMENT

Din păcate, judecătorii nu au luat în calcul aceste probe, Florin Salam fiind bun de plată. Manelistul a pierdut procesul și nu mai are dreptul să facă apel, în momentul de față fiind nevoit să scoată din buzunar suma de aproape 10.000 de lei.

Pe lângă acești bani se adaugă și penalizările de 0,4% pe zi, care au fost aplicate începând cu data de 2 septembrie 2018, atunci când artistul și partenera sa de viață au fost somați prima oară că trebuie să plătească sumele restante. Așadar, datoria este una de ordinul miilor de euro.

ADVERTISEMENT

Florin Salam și Roxana Dobre sunt părinții a trei copii, două fete și un băiat, în timp ce manelistul mai are doi copii din căsnicia cu Fănica. Manelistul este tare mândru de toți, în prezent fiind și bunic de două ori din partea copiilor din prima relație.

ADVERTISEMENT
Tags: