Florin Ştefan a fost unul dintre oamenii de bază ai naţionalei U21, care în 2019 ajungea în semifinalele Campionatului European. Trebuia să fie urmaşul lui Răzvan Raţ pe postul de fundaş stânga al echipei naţionale, dar alegerile greşite şi promisiunile “deşarte” ale impresarilor i-au schimbat traiectoria.
După experienţele nereuşite la CFR Cluj şi Rapid, şi-a regăsit liniştea la Sepsi, cu care a semnat până în 2027. De aici speră să revină din nou în echipa naţională şi visul este să ajungă alături de selecţionata lui “Il Luce” la Mondialele din America. Într-un amplu interviu pentru FANATIK acordat în Antalya, Florin Ştefan a vorbit despre alegerile greşite ale carierei, experienţa de la Euro U21, dar şi oferta pe care a avut-o de la FCSB.
Florin, final de cantonament. Cum a fost pregătirea de iarnă pentru tine?
– A fost o pregătire bună. E final de cantonament, important este că suntem sănătoşi, suntem bine, nu ne-am accidentat. Sperăm să începem cu o victorie în meciul de vineri.
Ai semnat un nou contract cu Sepsi. Este clubul la care te simţi cel mai bine?
– Da, mă bucur că am semnat un nou contract. Cei de aici m-au apreciat cel mai mult. Am mai fost la CFR Cluj, la Rapid, la Juventus, în Liga 1. Dar cei de aici m-au apreciat cel mai mult. Când am luat decizia să semnez prelungirea, a fost un detaliu important că cei de aici au crezut în mine, mi-au dat şansă şi am demonstrat că merit să fiu aici. Eu am ţinut cont şi de acest aspect. De asta am şi semnat. Să fiu apreciat de nişte persoane din club, de antrenor şi cei de aici, este foarte important.
Ai avut şi alte oferte?
– Am avut oferte din alte ţări. Am avut mai multe oferte. Am luat decizia şi cu sufletul.
Sepsi a fost clubul care te-a propulsat la naţionala de tineret, în primă fază?
– De la Sepsi am mers la echipa de tineret, am fost şi la naţională. Mi-aş dori să mă întorc acolo cât mai curând.
Ai făcut parte din acea generaţie de excepţie din 2019, când aţi ajuns până în semifinale la Euro. Cum a fost şi cum vezi acea generaţie?
– Cred că este cel mai frumos moment din cariera mea de până acum, la Euro, cu acea generaţie. Ne-am depăşit limitele, am fost foarte uniţi şi foarte important este că am obţinut ceva. A rămas ceva de nedescris.
Cum ai trăit acel turneu final din Italia?
– Eram foarte emoţionat, nu participasem niciodată la un turneu final, chiar dacă era de U-21. A fost un turneu foarte important pentru mine.
Au fost foarte mulţi oameni să vă susţină, au fost nişte meciuri tensionate…
– Lumea nu ne dădea nicio speranţă să ieşim din acea grupă de foc. Dar fanii au fost alături de noi, am jucat ca acasă. Au fost mai mulţi decât orice echipă.
Crezi că se putea şi finala?
– Am avut acel avantaj la pauză (n.r. 2-1 cu Germania). Am luat acel gol de 2-3 spre final, în minutul 89. Ei au avut o zi în plus de refacere, noi mereu jucam la 18:00, ei seara, astea au fost detalii care au făcut diferenţa în a nu trece mai departe. Dacă aveam o zi în plus de recuperare, puteam fi în finală.
Toată lumea aştepta transferuri de milioane de euro din acea echipă şi nu au venit. Care crezi că e motivul pentru care nu a fost cum ne aşteptam?
– Atunci am început iar să ne dezvoltăm. Nu mai aveam aşa multă deschidere pe piaţa externă, cum s-ar spune. Dar după aceea, au venit următoarele generaţii care s-au calificat, ne-am dezvoltat şi la echipa mare naţională, cred că de acolo au început să facă şi transferuri. Era doar un foc aprins pentru ce va urma.
Cum ai văzut cariera ta în 2019 şi cum o vezi acum?
– În 2019 gândeam altfel. Visam să ajung la o echipă mare din Europa, dar după anumite decizii ale mele, aşa a fost să fie. În unele momente, stau să mă gândesc că puteam fi mai sus, mai jos. Dar astea au fost deciziile pe care le-am luat şi mi le asum.
Ai avut ofertă pe masă de la FCSB. De ce a căzut mutarea?
– A căzut din cauza banilor. Cei de aici cereau o sumă, cei de acolo ofereau altă sumă şi nu s-au înţeles.
Adică nu a fost vorba să refuzi tu, pentru că există o anumită presiune?
– Nu, niciodată nu mi-a fost teamă de FCSB şi nu am refuzat FCSB-ul. Cluburile nu s-au înţeles şi nu s-a ajuns mai departe.
Se vorbea de presiunea pe care o pune Gigi Becali…
– La fotbal, la orice club este presiune, dar nu este promovată. Şi la Rapid, la CFR Cluj, la echipele la care am fost este presiune.
Care e povestea transferului tău la CFR Cluj?
– Când am plecat de aici, am vrut să rămân liber, să merg în afară şi să îmi iau ceva bani la semnătură. Impresarii m-au învăţat să nu semnez prelungirea, că îmi iau bani foarte mulţi la semnătură. Eu am avut încredere în ei, am stat, am aşteptat o ofertă bună. A trecut o lună, două, nu veneau ofertele. Am vorbit să merg la Jocurile Olimpice, am mers acolo şi, cumva, când m-am întors de acolo, am semnat cu domnul Giovani Becali şi am aşteptat câteva oferte. Deja loturile s-au făcut, a trecut perioada de transferuri, au început campionatele şi am decis să merg la CFR Cluj în prisma faptului că pot creşte. Eu nu voiam să fac pasul în ţară, dar cum am zis, am avut încredere foarte mare în impresari, în agenţi şi s-a ajuns la situaţia în care am stat trei luni fără echipă, toate formaţiile şi-au făcut loturile şi aşa am ajuns la CFR Cluj.
Referitor la Jocurile Olimpice, crezi că ne-am bătut joc de participarea aia, având în vedere că echipele nu îşi lăsau jucătorii acolo?
– După părerea mea, puteam face mai mult. Cluburile trebuiau să înţeleagă antrenorul… Aţi văzut Spania sau alte echipe, au pus la dispoziţie toţi jucătorii pe care antrenorul i-a vrut. Şi toţi au mers. Aşa trebuia să o facem şi noi. Cum am zis-o după Jocurile Olimpice, nu o să mai ajungem prea curând acolo şi trebuia să profităm. Era ceva unic, nu o să mai trăm să mai vedem naţionala la Jocurile Olimpice. Cluburile trebuiau să se uite un pic la ţară. Prin asta se putea dezvolta ţara şi mai mult. Decât să joci câteva meciuri prin Europa, că echipele de sus jucau prin preliminarii, apoi nici cele din afară n-au mai lăsat jucători. Cumva, era bine pentru noi să folosim cel mai bun lot. Puteam obţine mult mai mult. Am făcut 4 puncte şi cu un lot nu foarte valoros.
Revenind la CFR Cluj. Eşti campion al României cu ei, dar nu te-ai impus acolo. Care sunt motivele?
– Cred că aşa este acolo. Camora trebuia să joace. Am încercat, m-am antrenat cât de bine am putut, am făcut tot ce ţine de mine şi nu cred că e vina mea că n-am jucat. Aşa cred eu. Au mai fost şi alţii şi la fel s-a întâmplat.
Cu Neluţu Varga ai vorbit vreodată. Cum e el ca patron?
– Nu am vorbit niciodată faţă în faţă cu el. Dar eu niciodată n-am fost persoana care să merg la patron, să cer un răspuns. Am vrut să dau totul, dar când am văzut că nu sunt apreciat, am vrut să plec de la CFR. De asta am şi plecat. Eu mai aveam foarte mult contract acolo, pe o perioadă mare, dar îmi doream să fac pasul la o altă echipă pentru că nu am fost apreciat la calitatea mea şi la jocul pe care îl fac.
N-ai fost apreciat de Dan Petrescu? Cu el ai avut un diferend?
– Dan Petrescu a luat decizia să-l folosească pe Camora. Nu pot să îl acuz pentru asta. Domnul a câştigat atâtea campionate în România, poate au fost decizii bune. Dar nu cred că dacă eu jucam, nu câştigam campionatul. Când am intrat, de fiecare dată mi-am făcut treaba, am jucat bine în unele meciuri şi tot am fost scos.
A venit transferul la Rapid. De ce ai ales să mergi în Giuleşti?
– Mi-a plăcut echipa, mi-a plăcut noul proiect şi am vrut să merg la o echipă, tot aşa, să rămân sus, unde ne batem la campionat. Mi-a plăcut proiectul şi am vrut să fac pasul la Rapid.
Simţi o mare presiune din partea publicului când joci în Giuleşti?
– Când am venit eu, da. Publicul are aşteptări, aşa e publicul giuleştean, dar dacă vede că dai tot, dacă eşti trup şi suflet pentru culori, te apreciază. Nu contează dacă pierzi sau câştigi. Dar dacă apreciază că nu dai totul pentru echipă, este un pic mai dur cu tine.
Ai ajuns chiar în momentul în care Dan Şucu s-a implicat la echipă. Te aşteptai vreodată ca un patron din România să aibă forţa să cumpere un club din Serie A?
– Nu m-am aşteptat, este ceva unic. Este foarte bine, din punctul meu de vedere, pentru dezvoltarea fotbalului românesc. Un om din România să cumpere un club din Italia şi să investească acolo. Cred că ne vom dezvolta şi mai bine pentru următorii ani.
De ce ai plecat după doar un sezon de la Rapid?
– Am avut o problemă din punct de vedere fizic. În primele cinci meciuri am jucat titular, eram în atenţia naţionalei. Apoi am avut o ruptură, am stat o lună, mi-am revenit, apoi am mai jucat un meci, iar m-am accidentat. Am avut trei accidentări care m-au scos din echipă. Şi, cum a fost la Rapid, eu voiam să rămân şi să mă lupt pentru locul meu. Cu domnul Mutu jucam, poate dacă el rămânea la club, eu încă eram la Rapid. Când a venit domnul Bergodi, lucrurile s-au schimbat. În cantonament m-am pregătit foarte bine şi înainte de prima etapă, eram un jucător important. După venirea domnului Bergodi, lucrurile s-au schimbat. Din titular, am devenit jucător în tribună. Am stat şapte meciuri în tribună fără niciun motiv.
Ţi s-a dat o explicaţie la antrenament?
– Prima dată mi s-a spus să am răbdare, să îmi câştig locul în echipă. Am spus că o să rămân şi o să mă lupt. Dar după câteva etape, au încercat să facă transferul lui Borza. Să joace cu U-21 în poziţia de fundaş stânga. După acea decizie, am hotărât să plec. Am zis că n-are rost. Dacă el vrea să joace cu junior pe postul de fundaş stânga, iar din această cauză l-a scos şi pe Cătălin Cîrjan. Că nu voia să joace ca “număr 10” cu junior. Eu trebuia să lupt şi cu regula U-21 şi cu celălalt jucător. A fost dificil pentru mine.
Te-ai simţit dat la o parte?
– Exact, da. Eu m-am simţit bine la Rapid cu domnul Mutu, dar din cauza accidentărilor, a plecării domnului Mutu, am ajuns să plec şi eu de la Rapid.
Ţi-ai găsit liniştea la Sepsi?
– După doi ani petrecuţi în ţară, mi-am găsit liniştea. Aici, oamenii mă cunosc foarte bine, îmi ştiu caracterul, mă apreciază şi de asta am luat în considerare să semnez prelungirea, pentru ce oameni sunt aici.
Ai bifat o selecţie la naţionala mare. Ai fost văzut de mulţi un urmaş al lui Răzvan Raţ în echipa naţională. Mulţi specialişti spuneau că nu te va mai scoate nimeni din echipă. Unde a fost scurtcircuitul?
– Cred că, după decizia mea de a pleca de la Sepsi şi semnarea contractului cu CFR Cluj. Acolo îmi asum decizia şi acolo cred că am făcut un pas foarte mare în spate în cariera mea din perspectiva jocului şi a echipei naţionale. Jucam meci de meci la Sepsi, eram în atenţia naţionalei, multe cluburi mă ofertau. Aveam multe oferte înainte de ultimele 6 luni… Dar când ai încredere prea mare în impresari, agenţi, aşa se întâmplă. Poate cei tineri o să înveţe din asta. Nu un impresar te transferă, ci tu singur.
Simt o anumită amărăciune referitor la acest episod pe care l-ai trăit în 2021…
– Ţin minte că a fost un an cu pandemie. Anul acela a fost foarte dificil cu transferurile. Îţi trebuiau teste, alte lucruri. Multă lume evita şi în Europa au fost cele mai puţine transferuri din istorie, în acea perioadă. Poate şi de asta am avut ghinion. Trebuie să treci mai departe, să lupţi. Important este să fiu sănătos.
Este un obiectiv să te întorci la echipa naţională, să te lupţi cu Bancu şi Borza pentru un loc în echipă?
– Da, asta mă ambiţionează meci de meci. Să fiu din nou acolo. Îmi dores să joc meci de meci, să demonstrez că am valoare, nu că a fost o întâmplare să ajung acolo. Să arăt că am valoare şi merit să joc acolo.
Cu domnul Lucescu ai vorbit?
– Nu, nu am vorbit până acum. Am văzut că a venit să ne vadă, dar eu trebuie să vorbesc pe teren, să demonstrez acolo că merit să fiu convocat.
Ce vis mai vrei să îţi îndeplineşti în carieră?
– Cred că acesta. Este amărăciunea mea că nu m-am impus în echipa naţională. Cred că aveam şansă şi puteam să obţin acest post, să mă lupt pentru postul de fundaş stânga la naţională.
Crezi că rezultatele foarte bune ale naţionalei din ultima vreme sunt şi datorită generaţiei voastre, care s-a maturizat şi mulţi dintre colegii tăi sunt oameni debază în echipa mare?
– Cred că este important şi acel turneu final. Îţi dă altă încredere, au urmat alte turnee finale, din nou ai mai multă încredere. Jucătorii au evoluat în cupele europene, ţara s-a dezvoltat prin acele turnee finale şi din acest motiv, s-a calificat şi naţionala mare la turneul final.
Ai vreun regret că i-ai văzut pe foştii tăi colegi la Euro şi dacă făceai alte alegeri, poate erai şi tu acolo?
– Da, regretul carierei mele este că am semnat cu CFR Cluj. Este cel mai mare of al meu.
Ai fi un vis să revii la echipa naţională şi, de ce nu, să mergi la un Mondial?
– Am văzut tragerea la sorţi şi mă gândeam ce ar însemna să joc un Campionat Mondial alături de echipa naţională. Chiar îmi doresc asta şi trebuie să lupt pentru asta.
Te-ai gândit ce vrei să faci după ce vrei să închei fotbalul?
– Nu, încă mă bucur de forma sportivă, de colegi, de echipă, de sport. Cu timpul, o să mă gândesc.
Ce obiectiv aveţi pentru acest sezon?
– Primul obiectiv este să intrăm în play-off şi mai departe o să vedem. Personal, este clar să ajung la echipa naţională. Fiecare are calitatea lui, dar eu vorbesc numai de mine.