Sport

Florin Talpan, anunț de ultima oră: „FIFA și UEFA au primit notificarea mea. FCSB trebuie exclusă din fotbalul european”

Florin Talpan anunță că a notificat UEFA și FIFA și cere dezafilierea FRF și excluderea FCSB din competițiile europene. Acuzații grave ale juristului Stelei.
11.02.2026 | 20:35
Florin Talpan anunt de ultima ora FIFA si UEFA au primit notificarea mea FCSB trebuie exclusa din fotbalul european
Florin Talpan, comunicat în forță! Acuzații incredibile lansate de juristul de la CSA Steaua. FRF și FCSB, luate în vizor
ADVERTISEMENT

Florin Talpan anunță că a notificat oficial UEFA și FIFA cu privire la ceea ce el numește „unele dintre cele mai grave probleme din fotbalul românesc”. Juristul de la CSA Steaua susține că Federația Română de Fotbal funcționează ilegal și că FCSB ar fi obținut bani de la UEFA pretinzând că este Steaua București.

Florin Talpan, comunicat în forță! Acuzații incredibile lansate de juristul de la CSA Steaua

Prima acuzație lansată de Talpan vizează direct Federația Română de Fotbal. Acesta susține că FRF nu ar îndeplini condițiile legale pentru a fi considerată o federație sportivă constituită corect. Potrivit lui, cluburile afiliate nu ar fi înscrise corespunzător în Registrul special al asociațiilor și fundațiilor, iar conducerea ar fi fost aleasă de membri care nu figurează legal în evidențele Tribunalului București.

ADVERTISEMENT

„În legătură cu faptul că entitatea denumită Federația Română de Fotbal (…) funcționează în mod nelegal, întrucât nu întrunește condițiile impuse de legislația în vigoare pentru a fi considerată o federație sportivă legal constituită. Membrii Consiliului Executiv al Federației Române de Fotbal au fost aleși de către membri ai Adunării Generale care nu sunt înregistrați și nu figurează în Registrul special al asociațiilor și fundațiilor”, explică juristul de la CSA.

Florin Talpan cere de urgență dezafilierea FRF. Motivele pe care le invocă juristul de la CSA Steaua

Pe baza acestor acuzații, Talpan solicită o verificare oficială și, dacă se constată nereguli, dezafilierea FRF din cadrul UEFA și FIFA. Mai mult, el cere și excluderea echipelor românești din competițiile europene, susținând că afilierea lor s-ar face printr-o federație care nu ar funcționa în conformitate cu legea.

ADVERTISEMENT

„Dezafilierea entității denumite Federația Română de Fotbal (…) din cadrul UEFA și FIFA, având în vedere faptul că funcționează nelegal și nu îndeplinește condițiile pentru a fi recunoscută drept federație sportivă națională. Excluderea din competițiile organizate de UEFA și FIFA a echipelor de fotbal care au accesat aceste competiții prin intermediul FRF, întrucât respectivele cluburi nu sunt afiliate legal”, mai spune Florin Talpan în comunicatul postat pe Facebook.

ADVERTISEMENT

În comunicat, Talpan invocă și două episoade din 2025 pe care le consideră grave pentru imaginea fotbalului românesc: modificarea unei reguli în Liga 1 în timpul sezonului și tragerea la sorți a Cupei României, despre care spune că ar fi fost viciată.

„Primul incident a constat în modificarea unei reguli din Liga 1 în timpul desfășurării sezonului, la presiunea și în beneficiul unui singur club (…) Al doilea incident a vizat extragerea meciurilor din play-off-ul Cupei României, procedură care a fost viciată”, a adăugat juristul.

ADVERTISEMENT

Florin Talpan, noi acuzații pentru FCSB! Ce spune juristul de la CSA despre banii primiți de echipa lui Becali de la UEFA. „Fără drept”

Cea mai dură acuzație este însă legată de FCSB. Talpan susține că clubul ar fi pretins în fața UEFA că este continuatoarea Stelei și că deține palmaresul, deși instanțele ar fi stabilit contrariul. El afirmă că, prin această pretinsă continuitate, FCSB ar fi obținut 4 puncte suplimentare în coeficientul UEFA și un bonus financiar de 1,11 milioane de euro.

„Este notoriu în România cazul clubului Fotbal Club FCSB S.A., care susține că este continuatoarea Clubului Sportiv al Armatei ‘Steaua’ București (…) în pofida existenței mai multor hotărâri judecătorești definitive. Fotbal Club FCSB S.A. a beneficiat de 4 puncte suplimentare în coeficientul UEFA. Aceste 4 puncte au generat un bonus financiar de 1,11 milioane de euro, sumă pe care Fotbal Club FCSB S.A. a obținut-o fără drept”, precizează Talpan.

Florin Talpan își caută dreptatea în Elveția!

În final, Talpan anunță că, în lipsa unui răspuns din partea UEFA și FIFA, va sesiza autoritățile din Elveția și cere măsuri radicale, inclusiv dezafilierea FRF și excluderea FCSB din competițiile europene.

„FRF trebuie dezafiliată cel puțin până la rezolvarea tuturor problemelor de natură legală (…) FC Fcsb trebuie exclusă din fotbalul european, ca urmare a fraudei comise”, se mai arată în comunicatul postat de Florin Talpan.