Fotbal intern

Florin Talpan îi face KO pe avocații lui Gigi Becali, în dosarul privind palmaresul Stelei

29.09.2018 | 15:12
Florin Talpan ii face KO pe avocatii lui Gigi Becali in dosarul privind palmaresul Stelei

Procesul pentru palmaresul echipei Steaua a început cu un nou duel între avocatul CSA Steaua, colonelul Florin Talpan, și avocații lui Gigi Becali. Încă de la prima înfățișare juristul CSA a avut un prim succes. Acesta a solicitat ca FC FCSB să fie chemată la interogatoriu și, în ciuda întregii opoziții a celor doi avocați FCSB. Astfel, reprezentantul clubului lui Gigi Becali va fi supus unui interogatoriu în fața judecătoarei.

Tot în aceeași ședință, avocații lui Becali au solicitat instanței să le accepte recalificarea cererii ca fiind reconvențională. Talpan s-a opus însă, iar judecătoarea a acceptat cererea colonelului. Marți, la primul termen, avocații lui Becali îl luase peste picior pe Talpan: „Domnul Talpan a venit cu o cerere total greşită. Nu e o cerere prin care modifică acţiunea ci o cerere de probatoriu, iar aceasta din urmă, conform Articolului 204 Cod Procedură Civilă, este tardiv introdusă. Pentru că ce face domnul Talpan este doar o aventură profesională“, au spus aceștia, potrivit gsp.ro.

Florin Talpan îi face praf pe avocații lui Becali

Florin Talpan a ținut însă să îi contrazică pe avocații lui FCSB: „Eu nu jignesc, aşa cum fac avocaţii angajaţi de FCSB. Deşi sunt trimise pe capul meu, în fiecare zi, comisii de control din Ministerul Apărării. În loc să mă lase să îmi pregătesc dosarele, îmi pun beţe în roate. În loc să mă sprijine, parcă îmi caută nod în papură. Să ştiţi că eu stau până noaptea tărziu să îmi pregătesc apărările! Întotdeauna mi-am pregătit pledoariile şi întotdeauna am citit Codul de Procedura Civilă. Vă spun, nu cred că exagerez, l-am citit de zeci de ori“, a spus juristul CSA, pentru Pro Sport.

Cât despre primele mutări din dosarul privind palmaresul Stelei: „Am făcut o cerere simplă pe care eram sigur ca instanţa mi-o va admite. Nu ştiu la ce se referă avocaţii lui Becali când spun că e total greşită cererea mea. Până la ora actuală am demonstrat că rar mi-au fost respinse acţiunile, cererile sau apărările. În privinţa cererii făcute de FCSB, era clar tardivă şi eram convins că instanţa nu va admite solicitarea lor. Cum spuneam mai demult, îmi place să râd la urmă. Din inimă“.

Pentru ce se luptă Talpan cu avocații lui Becali

Colonelul Florin Talpan a dat în judecată anul trecut pe cei de la FCSB. Acesta cere instanței să recunoască palmaresul echipei Steaua din perioada 1947-2014 ca aparținând Armatei. Prin acest proces, Talpan vrea să îi facă pe Becali și pe oficialii de la FRF și LPF să elimine palmaresul Stelei din dreptul FCSB, prin intermediul hotărârilor judecătorești.

Un alt proces cel puţin la fel de important aflat acum pe rol este acela în care Steaua cere 37 de milioane de euro despăgubiri de la FC FCSB pentru folosirea ilegală şi cu rea-credinţă a mărcii Steaua, în perioada 2004-2014.