Fotbal intern

Florin Tănase, acuze dure către arbitri după Chindia – FCSB: “A fost jenant. A fost un henț clar la golul lor. Mi-a dat un galben că am sărit la cap!”

20.10.2019 | 22:45
Florin Tanase acuze dure catre arbitri dupa Chindia  FCSB A fost jenant A fost un hent clar la golul lor Mia dat un galben ca am sarit la cap
ADVERTISEMENT

Florin Tănase a acuzat arbitrajul la sfârșitul meciului Chindia Târgoviște – FCSB. Chiar dacă echipa sa a reușit victoria, scor 2-1, “decarul” declară că meciul ar fi fost câștigat mult mai ușor dacă arbitrajul nu le era ostil.

Florin Tănase acuză arbitrajul după Chindia – FCSB

Florin Tănase a comentat prestația arbitrului Ionuț Coza la meciul dintre Chindia și FCSB. Mijlocașul ofensiv a declarat că golul prin care formația lui Viorel Moldovan a deschis scorul a fost dat după un henț comis de Dumiter, iar cartonașul galben primit, în urma căruia va fi suspendat pentru meciul de etapa viitoare, a fost acordat gratuit. Tănase a încheiat intervenția cerând arbitrajul video, ce va fi adus în Casa Pariurilor Liga 1 abia din stagiunea viitoare.

ADVERTISEMENT

A fost un meci dificil, cu o echipă agresivă, bine așezată în teren. Mă bucur că am reușit să câștigăm. Am primit gol, dar a fost un henț foarte clar, chiar în fața tușierului. Dar, din fericire pentru noi, Dumnezeu ne-a ajutat. Ei au primit mână de ajutor de la arbitri în seara asta. Nu m-am temut, avem mulți jucători valoroși, și Moutinho care nu prea a jucat, a făcut-o foarte bine azi. Au fost și momente mai slabe, dar cred că s-a întâmplat pentru că nu am mai jucat în această formulă de start. Suntem obligați să câștigăm cu Hermannstadt și să ne calificăm în play-off.

Nu contează ce loc ocupăm acum, contează la nivel. Obiectivul nostru este intrarea în play-off acum, nu diferența față de CFR. Mi-a dat un galben că am sărit la cap… arbitrajul a fost jenant în seara asta. Avem mare nevoie de VAR. Cred că a fost penalty la faza în care Iulian Cristea a fost doborât de Aioani“, a declarat Tănase.

ADVERTISEMENT
FCSB a învins Chindia cu 2-1. Sursă Foto: Sportpictures
FCSB a învins Chindia cu 2-1. Sursă Foto: Sportpictures

După victoria obținută în fața Chindiei, FCSB a ajuns la 18 puncte acumulate în primele 13 runde ale sezonului. Formația lui Bogdan Vintilă ocupă locul șapte, la egalitate cu Poli Iași, ocupanta ultimei poziții ce asigură calificarea în play-off la finele sezonului regular, cu mențiunea că formația lui Mihai Teja are un meci mai puțin disputat.