Fotbal intern

Florin Tănase de la FCSB, mesaj dur pentru Primăria Pitești! ”Vă bateți joc de viitorul copiilor”

16.05.2019 | 21:44
Atacantul echipei FCSB, Florin Tănase, a lansat un mesaj dur pentru Primăria Pitești, după ce mai marii orașului au decis să retrocedeze o parte din terenul pe care se află baza LPS Viitorul Piteşti

Atacantul echipei FCSB, Florin Tănase, a lansat un mesaj dur pentru Primăria Pitești, după ce mai marii orașului au decis să retrocedeze 2.483 metri pătraţi din baza LPS Viitorul Piteşti. Internaționalul român în vârstă de 24 de ani și-a făcut junioratul la LPS Viitorul Pitești, la fel ca alte nume mari ale fotbalului românesc, precum Jean Barbu, Ioan Vlădoiu, Dani Coman sau Vali Năstase.

Florin Tănase de la FCSB, mesaj dur pentru Primăria Pitești: ”Nu căutați scuze și motive”

”Incredibil! Nu îmi vine să cred că ați ajuns să vă bateți joc de viitorul a 300 de copii și mai ales de sportul argeșean! Nu căutați scuze și motive! Un gospodar adevărat găsește întotdeauna soluții! Poate că n-aș fi intervenit în această dispută dacă n-aș fi avut niște principii și niște crezuri în ceea ce privește fotbalul. Respectul față de sport nu trebuie transformat într-un moft!”, este mesajul dur postat de atacantul de la FCSB, Florin Tănase la adresa Primăriei Pitești.

”Poate că nu vă vine să credeți, dar baza sportivă Aripi este un simbol al Piteștiului. Situația în care a ajuns această bază sportivă o consider o mare jignire adusă miilor de copii care și-au început cariera acolo (printre care și eu) și probabil și a celor care ar vrea s-o facă în următorii ani. Ar fi timpul ca măcar în ultimul moment, să fiți mai responsabili și să țineți cont de părerea cetățenilor!”, a mai scris fotbalistul.

Florin Tănase în duel pentru balon cu Nicușor Bancu în meciul FCSB - U Craiova
Florin Tănase în duel pentru balon cu Nicușor Bancu în meciul FCSB – U Craiova

”Lăsați aripile copiilor”

”Baza sportivă Aripi trebuie sa rămână INTACTĂ! Lăsați aripile copiilor, avem nevoie de o societate sănătoasă. Într-o zi, când vor ajunge sportivi la echipe de top, să poată spune cu mîndrie: ‘Visul nostru a început la Pitești!’”, mai spus Florin Tănase, care a fost timp de 10 ani junior la LPS Viitorul Pitești, în mesajul postat pe contul său de Facebook.

Noul proprietar al terenului a anunțat că nu este interesat de sportul argeșean și a anunțat că vrea să vândă partea din bază care i-a revenit în urma retrocedării. Mai mult el i-a îndemnat pe părinți să le fac stadioane copiilor. Omul admite însă că dacă Primăria orașului Pitești îi va oferi compensaţii financiare sau alte terenuri, care pot fi vândute, va discuta despre posibilitatea să renunțe la proprietate.