Sport

Florin Tănase deschide scorul în FCSB – Midtjylland! A „erupt” Arena Națională! Video

FCSB o înfruntă pe Midtjylland pe Arena Națională din București. Meciul este din cadrul etapei a patra a UEFA Europa League.
07.11.2024 | 20:16
Florin Tănase deschide scorul în FCSB - Midtjylland! A „erupt” Arena Națională! FOTO: Iulian Stoica / Fanatik
ADVERTISEMENT

Campioana României caută al treilea succes din faza principală a UEFA Europa League. După succesele cu Riga FS și PAOK, rescpectiv eșecul usturător de la Rangers, echipa antrenată de Elias Charalambous o înfruntă pe Midtjylland, formație neînvinsă în această competiție.

Florin Tănase deschide scorul în FCSB – Midtjylland! A „erupt” Arena Națională! Video

FCSB – Midtjylland este meciul zilei de joi din UEFA Europa League. Campioana României are absențe importante în duelul contra danezilor, însă optimismul este principala armă a formației patronate de Gigi Becali.

ADVERTISEMENT

Meciul de pe Arena Națională a fost precedat de un moment de reculegere, în memoria victimelor inundațiilor devastatoare din Valencia, însă suporterii prezenți pe cel mai mare stadion al țării au fost destul de confuzi.

Atmosfera s-a dezmorțit în schimb în minutul 16, când Florin Tănase a deschis scorul din lovitură liberă. Execuția șeptarului de la FCSB a fost deviată de un jucător din zid, iar mingea a mers în colțul opus, fiind imposibil de scos.

ADVERTISEMENT

Arena Națională a erupt în momentul în care mingea a ajuns în plasa porții apărate de Olafsson. Este golul cu numărul opt înscris de Florin Tănase în cupele europene.

ADVERTISEMENT

Video aici cu golul marcat de Florin Tănase

Midtjylland are 7 puncte după primele trei meciuri din UEFA Europa League. Formația antrenată de Thomas Thomasberg primise un singur gol până la partida de pe Arena Națională.

ADVERTISEMENT

Echipele de start în FCSB – Midtjylland

FCSB: Târnovanu – Crețu, M. Popescu, Ngezana, Radunovic – Băluță, Șut, Fl. Tănase – Miculescu, Bîrligea, Ștefănescu.
Rezerve: Vlad, Panțîru, Dawa, Oct. Popescu, Edjouma, D.Popa, Chiricheș, Baeten, Musi, Alhassan, L.Phelipe.
Antrenor: Elias Charalambous.

Midtjylland: Olafsson – Mbabu, Diao, Bech, J. Andersson – Castillo, Martinez, Sorensen – Osorio, Buksa, K. Johnsen.
Rezerve: Lossl, Selin – Lee, Gabriel, Sorensen, Askildsen, Bravo, Andreasen, Kuchta, Jensen, Juninho.
Antrenor: Thomas Thomasberg.

ADVERTISEMENT