Jucătorul în vârstă de 29 de ani a jucat în Ghencea primele sale minute de la revenire, așa cum Cristi Coste a anunțat la FANATIK SUPERLIGA încă de acum o săptămână. Staff-ul tehnic i-a pregătit o intrare ușoară în ritm și i-a acordat 30 de minute.
La finalul partidei FCSB – Poli Iași, scor 0-1, din etapa a 6-a din SuperLiga, Florin Tănase a vorbit despre startul modest al campioanei în noua stagiune și a admis faptul că există deja o diferență importantă de puncte față de formațiile din fruntea clasamentului.
”Din păcate, astăzi am pierdut trei puncte foarte importante, aveam nevoie de ele. Nu am reușit, asta este, sperăm ca în următoarele meciuri să reușim să adunăm puncte pentru că suntem departe.
O senzație plăcută, normal (n.r. – să revină la FCSB). Să joci la echipa pe care o iubești de mic, dar în seara asta sunt trist că nu am reușit să câștigăm. E încă început de campionat, dar când îți pleacă un jucător de atac valoros (n.r. – Florinel Coman) se simte.
Rămâne de văzut cum ne vom descurca în viitor. Nicio echipă nu stă într-un jucător, e nevoie de puțin timp pentru a-l înlocui. Da, de asta m-a adus aici patronul echipei, asta trebuie să fac (n.r.- să marcheze)”, a declarat Tănase.
Fotbalistul a dezvăluit faptul că la două zile după ce a semnat cu FCSB a primit două oferte din zona Golfului și ar fi putut să dea curs oricăreia dintre ele pentru că avea o clauză care îi permitea acest lucru.
”Cred că pe 7 august am luat decizia să mă întorc, am vorbit cu patronul, plus dorința fanilor de a mă întoarce. În fiecare zi mă opreau foarte mulți pe stradă și-mi spuneau să mă întorc și asta a contat foarte mult.
Nu am negociat deloc, chiar la două zile după ce am semnat am avut două oferte din Golf. Ce mi-a spus patronul, aia a fost. Din Kuweit și Arabia Saudită. Știam că o să vină, puteam să plec, aveam clauză. Asta îmi doresc (n.r. – să rămână la FCSB până la finalul contractului)”, a spus Florin Tănase.
”Roș-albaștrii” au pierdut al doilea meci al sezonului din SuperLiga, scor 0-1, în fața formației Poli Iași și se află pe locul 11, cu 5 puncte, la 9 puncte în spatele liderului Universitatea Craiova.