La antrenamentul de după prima partidă de verificare a celor de la FCSB în cantonamentul din Spania, 0-1 cu Basel, căpitanul Florin Tănase s-a antrenat deși a acuzat probleme cu o zi în urmă.
Singurul jucător care a făcut pregătire separată a fost, ca și la precedentele antrenamente, grecul Aristidis Soiledis, care a lucrat alături de Horea Codorean. Totul s-a petrecut sub privirile celor doi selecționeri, Mirel Rădoi de la naționala mare și Adrian Mutu, de la tineret.
Florin Tănase nu a scăpat de problemele la tendon, mai are dureri, dar s-a antrenat la intensitate maximă. A terminat antrenamentul cu gheață!
Înainte de începerea partidei dintre FCSB și FC Basel, Bogdan Vintilă l-a scos la încălzire cu titularii și pe Darius Olaru, deoarece căpitanul Florin Tănase acuza dureri la tendon.
-
Constantin Budescu, dor de FCSB? Postarea care a declanșat delirul în rândul fanilor roș-albaștri: ”Hai acasă!”
-
Răsturnare de situație în cazul accidentării lui Valentin Mihăilă! Când ar putea juca din nou pentru Parma
-
Loteria online te face miliardar. Cote de la 3,90 la 135.000 pentru câștiguri fabuloase la Keno Polonia!
Tănase a făcut încălzirea și le-a zis celor din staff că joacă. A făcut-o pe parcursul primelor 45 de minute, apoi la pauză s-a schimbat toată echipa. Decarul vicecampioanei a resimțit efortul din repriza jucată, dar a doua zi s-a antrenat.

Florin Tănase a făcut antrenament normal, la intensitate maximă, alături de colegii săi la „Dama de Noche”, acolo se pregătesc roș-albaștrii. A făcut „pereche” la exercițiile de finalizate cu sârbul Bogdan Planic, cei doi producând un duel de zile mari.
La finalul ședinței de pregătire, elevii lui Bogdan Vintilă erau extenuați de durata și tăria antrenamentului. Florin Tănase le-a spus celor din staff-ul medical că a resimțit încă dureri, astfel că a apelat la gheață la finalul pregătirii. E interesant dacă va intra și în meciul de sâmbătă, al doilea din acest stagiu, cu nemții de la Karlsruher, de la ora 16:00, ora României.
-
Cinci lucruri pe care nu le ştiai despre Supercupa României! Cum se numea competiţia pe vremea comuniştilor! Video
-
Louis Munteanu a calificat-o pe Fiorentina U19 în finala Cupei Primavera. Video / Antrenorul Mihai Iosif şi-a prelungit contractul cu Rapid
-
Povestea celui mai bun parior din lume. Juca un milion de dolari pe zi!
Grecul Aristidis Soiledis, singurul care încă se antrenează separat de coechipieri. Horea Codorean îl monitorizează minut cu minut
Singurul care se antrenează separat de la sosirea în Spania este grecul Aristidis Soiledis. Acesta este monitorizat non-stop de către Horea Codorean. Practic, grecul are antrenor personal.
Recuperarea fundașului stânga este aproape de finalizare, fiind șanse destul de mari ca el să intre în program normal cu echipa de la începutul săptămânii viitoare.

Chiar și așa, Soiledis nu va prinde, probabil, niciun joc de pregătire în acest cantonament. După Karlsruher, pentru FCSB mai urmează Lokomotiv Moscova, luni, pe 20 ianuarie, și sud-coreeni de la Jeonbuk pe 22 mianuarie. Revenirea în țară este programată pentru joi, 23 ianuarie.