Florin Zamfirescu, mesaj de încurajare pentru actorul Florin Piersic. „El oricum este nemuritor”, a susținut fostul rector al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București.
Florin Zamfirescu a făcut un anunț impresionant pentru colegul său de breaslă, Florin Piersic. Actorul crede că maestrul este nemuritor, dorind că îi transmită toate gândurile bune și rugăciunile sale pentru a se recupera cât mai repede.
Artistul în vârstă de 75 de ani nu a putut trece cu vederea problemele medicale cu care se confruntă tatăl lui Florin Piersic Jr. Fostul rector abia așteaptă să joace pe aceeași scenă cu actorul care este internat la Spitalul Foișor din Capitală.
„Asta e și întrebarea mea, cum îi transmitem că avem nevoie de el. Așa cum am mai spus-o și declarându-i prietenie veșnică, am spus că Florin Piersic nu e o persoană, este o instituție și va rămâne, este, va fi.
Nu-mi fac niciun fel de socoteli că Piersic o să ne lase, nu are cum. Aș vrea să știe că îl aștept la toate întâlnirile pe care le dorește. Toți oamenii au trecut prin întâmplări de viață și de moarte, așa e viața făcută, dar Piersic e nemuritor.
Băgați-vă bine în cap, vom vorbi de el tot timpul și îl vom avea aproape de sufletul nostru și ca model, și ca om, și ca actor. Piersic va fi bine”, a spus Florin Zamfirescu în emisiunea Exclusiv VIP, de la Prima TV, scrie spectacola.ro.
Florin Zamfirescu a mai dezvăluit și care a fost ultima întâlnire pe care a avut-o cu Florin Piersic. Fostul rector a povestit că a fost prezent la unul dintre spectacolele sale, la Străini în noapte, iar a doua zi s-au văzut la o cârciumă.
Cei doi au stat o seară întreagă împreună și au depănat amintiri. Mai mult, actorii și-au declarat întâlniri permanente și plănuiau să se revadă în luna ianuarie pentru că celebrul artist juca pe litoral și ar fi trebuit să treacă pe la el.
Din păcate, lucrurile nu s-au mai întâmplat cum stabiliseră la momentul respectiv. Următoarea întâlnire dintre Florin Zamfirescu și Florin Piersic ar fi trebuit să aibă loc la Cluj-Napoca, acolo unde locuiește maestru cu soția sa.