Life

Florin Zamfirescu, scandal uriaș la Realitatea. Actorul a plecat din emisiune: “Vorbiți prostii!”

Scandal uriaș la Realitatea, unde a fost prezent Florin Zamfirescu. De ce a decis cunoscutul actor să părăsească emisiunea la care a fost invitat.
08.02.2025 | 17:22
Florin Zamfirescu scandal urias la Realitatea Actorul a plecat din emisiune Vorbiti prostii
Florin Zamfirescu a plecat de la o emisiune difuzată la Realitatea. Sursa foto: Capturi YouTube/Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Un scandal a avut loc la Realitatea Plus, între Florin Zamfirescu și un membru PSD. Cei doi și-au adresat mai multe replici dure, iar actorul a decis să plece din platoul emisiunii la care era prezent.

Florin Zamfirescu, implicat într-un scandal uriaș la Realitatea. De ce a plecat din emisiune

În ultimele luni, Florin Zamfirescu a avut mai multe reacții în legătură cu situația politică din România. Actorul și-a declarat sprijinul pentru candidatul Călin Georgescu la alegerile prezidențiale și a criticat dur anularea turului 2, care ar fi trebuit să aibă loc în decembrie.

ADVERTISEMENT

Prezent în platoul unei emisiuni difuzate la Realitatea Plus, cunoscutul actor și un membru PSD și-au adresat replici acide.

Membrul PSD Valeriu-Nicolae Șuhan a spus, la postul TV, că “puterea actuală a rezultat în urma voturilor românilor”. Acesta a continuat, precizând că “românii au stabilit ordinea din Parlament” prin votul lor și că actuala guvernare, continuată de la cea anterioară, reprezintă rezultatul negocierilor politice.

ADVERTISEMENT

Florin Zamfirescu a avut, însă, o reacție acidă după declarațiile politicianului, căruia i-a reproșat că uită cum stau lucrurile în realitate.

“Chiar uitați realitatea?! Vorbiți prostii! Votul românilor a arătat AUR pe locul 2. Comentați la asta! Nu ne suciți mințile”, a spus actorul.

ADVERTISEMENT

“Domnule Zamfirescu, vă rog frumos, nu sunt foarte departe de vârsta dumneavoastră și v-aș ruga frumos să mă tratați cu respect”, a fost rugămintea membrului PSD pentru actor.

ADVERTISEMENT

Lucrurile au degenerat, astfel că tensiunile nu s-au oprit aici, iar actorul a continuat. “Nu am cum să vă respect când spuneți prostii! Îndoctrinați lumea cu prostii! Nu aveți ce căuta în acest platou”, a adăugat Florin Zamfirescu.

“Eu plec din emisiune pentru că m-ați chemat să stau de vorbă cu un mincinos!”, mai spus acesta. După aceea, actorul a lovit masa cu putere, după care a pus întrebarea: “Ce au votat românii și la prezidențiale?!”

Florin Zamfirescu: “Nu aveți dreptul la cuvânt!”

Replicile dure au continuat, iar Florin Zamfirescu nu l-a lăsat pe membrul PSD să vorbească. “Nu aveți dreptul la cuvânt! În această încăpere, nu aveți dreptul la cuvânt”, i-a mai spus actorul lui Valeriu-Nicolae Șuhan.

Laurențiu Botin, realizatorul emisiunii, a încercat să calmeze conflictul izbucnit în platoul de televiziune: “Maestre… totuși… să fim toleranți…”.

“Nu sunt intolerant. Sunt un soldat în slujba țării. Dumneata nu ești!”, a mai spus actorul, arătând cu mâna către social-democrat.

În cele din urmă, Florin Zamfirescu a luat decizia să părăsească platoul emisiunii la care a fost invitat. “Nu pot să stau în încăpere cu niște…”, a spus acesta.

“Valeriu-Nicolae Șuhan reprezintă și el niște români. Și PSD a fost votat”, a mai spus realizatorul emisiunii, însă Florin Zamfirescu nu a încheiat.

“Dar nu mă interesează cine e Valeriu-Nicolae Șuhan. Nici n-am auzit de el. Nu îmi pasă de el”, a continuat actorul.