Florin Zamfirescu, viață de film, patru soții și doi copii: “Proiectul meu principal este să mor”

Celebrul actor Florin Zamfirescu ne explică de ce consideră că lucrul esențial pe care-l învățăm, o singură dată în viață, este cel pe care-l aflăm atunci când trecem… dincolo.

Florin Zamfirescu, înțelepciunea unui om trecut prin toate: “Cel mai important lucru pe care-l învățăm este cel din clipa morții”

Într-un interviu oferit, în exclusivitate pentru FANATIK.RO, maestrul Florin Zamfirescu ne dezvăluie detalii neștiute despre căsătoriile lui, motivul pentru care s-a însurat de patru ori și despre cum era să-și piardă viața la filmări. Își aduce aminte că, în copilărie, avea o singură jucărie, de emoțiile cu care îl aștepta pe Moș Crăciun și cât de mult și-a iubit părinții. Recunoaște că nu a fost un tată bun pentru Vlad și Ștefana, ne spune cum a câștigat primii bani care erau atât de mulți încât nu știa ce să facă cu ei și ne povestește despre prima lui dragoste. La 73 de ani, actorul Florin Zamfirescu o descrie cu iubire și sinceritate pe soția lui, Daciana, își amintește de cele mai grele momente și mărturisește că toată viața lui a fost un om credul.

Cum a fost Florin Zamfirescu la un pas să își piardă viață la filmări: “Dacă mai ceream o dublă, muream”

Cum a fost copilăria dvs? Va mai aduceți aminte două întâmplări de neuitat?

-Copilăria mea a fost copilăria unui băiețel foarte sărac, care nu avea decât o singură jucărie, un caleidoscop. În rest jocurile mi le făceam singur, alături de alți copii din satul Șerbănești. Am stat foarte mult la bunici. Înainte de a începe școala mergeam cu colindatul, sorcova, plugușorul, câștigam bănuți și covrigi, simțeam că aparțin ‘haitei’. Iar verile mergeam la islaz lângă vacile pe care trebuia să le duc la păscut. Împleteam bice, era foarte greu, dar am învățat să pocnesc din bici. Am avut una din cele mai frumoase copilării pentru că totul era legat de sol, de pământ, de iarbă și copaci.

Aveam un drum până la un pârâu unde făceam baie vara. Puneam pietre una peste alta ca să facem un zid, frunze de arin și făceam un fel de piscinuță unde ne scăldam. Drumul până acolo arareori l-am făcut pe jos pentru că existau mulți arini pe mal și noi mergeam ca maimuțele, din creangă în creangă. Am fi putut să ne rupem gâtul de multe ori. Văzusem filmele cu Tarzan și distracția era și mai mare când găseam mesteceni, care au crengile foarte elastice. Am avut o copilărie minunată.

Digi24.ro

O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona albastră” din Costa Rica, iar viața ei s-a schimbat complet

Îmi amintesc de primul pom de Crăciun, de primele cadouri de Sf. Nicolae, erau miracole pentru mine. Învățam poezii pentru Moșul. Mama mi-a povestit că, o dată, am fost atât de emoționat că trebuia să spun poezia încât i-am zis “mămico, ține-mă că-mi cad picioarele”.

Ce relație a avut Florin Zamfirescu cu tatăl său: “Ne iubea atât de mult încât îi dădeau lacrimile când ne privea”

Erați mai mult băiatul mamei sau băiatul tatei?

-Mama era autoritatea în casă, și tata o asculta. Mama dădea ordine, ea era capul familiei. Tata era blând, nu ne certa niciodată, nici pe mine nici pe sora mea, nici o palmă nu ne-a dat. Mama ne mai bătea, mai mult pe mine că eram băiat. Tata nu avea capacitatea să se exprime cursiv, să-și exprime sentimentele, dar ne iubea atât de mult încât îi dădeau lacrimile când se uita la noi.

Cum era liceanul Florin Zamfirescu? Cuminte sau rebel?

-Niciodată nu am fost rebel, chiar dacă am unele întâmplări neplăcute cu profesorii mei. Nu am fost premiant, dar o iubeam și m-am împrietenit cu premianta școlii. Nu am excelat, dar nu am rămas niciodată corigent.

“Am crezut că mor, am simțit că-l urăsc” își amintește celebrul actor anii de școală

Îmi aduc aminte că eram prin clasa a 6-a și am muncit toată vara, la țară, să reușesc să strâng 12 lei cu care să-mi cumpăr un pistol cu ventuze. Am muncit toată vara să adun licheni și mi-am luat un pistol de ebonită, nici azi nu l-am uitat. M-am dus cu el în curtea școlii și mă jucam pe ușa toaletei că se lipea ventuza bine. A venit directorul școlii și mi-a spus să-i dau pistolul, că mi-l confiscă. Nu am avut puterea să-l întreb de ce sau să mă duc la mama. Am plâns până am adormit și, după trei zile, am văzut pistolul meu la fiul directorului. Am crezut că mor, am simțit că-l urăsc.

Digisport.ro

A venit reacția soțului, după ce o jurnalistă celebră s-ar fi sărutat cu alt bărbat în fața a 20.000 de oameni

Cum ați decis să faceți actorie?

-Actoria ‘m-a decis’ pe mine. La 6 ani luam prima diplomă de recitator la raionul Loviștea, în 1966. Am luat premiul doi și Gheorghe Zamfir premiul trei. Atunci l-am cunoscut și ne-am împrietenit. După aceea nu m-am mai desprins de scenă. Teatru am început să joc în liceu, cu toți colegii din clasă. Aveam o profesoară care făcea teatru cu noi. Am jucat în ‘Steaua fără nume’ cu fata de care m-am îndrăgostit în clasa întâi.

Florin Zamfirescu, despre momentul în care și-a anunțat părinții că a intrat la Teatru: “Mi se părea incredibil”

Ați intrat pe primul loc la facultate. Va mai aduceți cum a fost atunci?

-La admitere studenții își aleg ce vor să interpreteze, au o revistă pentru admitere, au acolo toate felurile de poezii, de forță, comică, lirică. Eu știam sute de poezii, pentru mine a fost foarte ușor examenul. Bucuria că am intrat a fost așa de mare încât timp de un an de zile toate scrisorile pentru părinți începeau cu: ”Dragă mama, dragă tată, sunt student la teatru”. Mi se părea un lucru incredibil.

De ce v-ați mutat de la Tg Mureș la București, la doi ani de la repartiție?

-Noi aveam obligația să stăm trei ani, dar timp de doi ani am jucat în regia lui Dan Mihu în piesa “Speranța nu moare în zori”, o piesă ciudată. Am dat cu ea nouă vizionari, nu ne dădeau voie s-o jucăm, ziceau că facem probleme din punct de vedere  politic. Până la urmă ne-au dat voie, am fost cu ea la festivalul de la Piatra Neamț și am luat 5 premii cu ea. Am jucat 14 roluri în doi an, la Tg Mureș, și numai roluri principale. Am făcut cel mai bun rol de comedie vreodată, Ipingescu din ‘O noapte furtunoasă’. Eu eram actor de comedie la bază și când am ajuns la București m-au băgat din prima în roluri serioase.

Cum a cunoscut succesul Florin Zamfirescu: “Salariul era de 1200 de lei și avionul costa 112 lei”

Practic, cum ați ajuns la București?

-Directoarea de la Teatrul Giulești urmărea evenimentele de prin țară și a aflat de noi. M-a chemat la București, unde salariul era de 1200 de lei și avionul costa 112 lei. Am ajuns la doamna Deleanu la Giulești, am discutat și vreo trei luni am făcut naveta până mi-a făcut o cerere de transfer, fără concurs. Premiile de la Piatra Neamț ținuseră loc de tot. Teatrul Giulești s-a transformat în Odeon, unde am devenit director.

Aveți vreun rol preferat, care a rămas în sufletul dumneavoastră? 

-Am jucat rolul profesorului Miroiu, din ‘Steaua fără nume”. L-am jucat peste tot, și la teatru, și la tv, acum îl joacă fiul meu, Vlad. Acesta este rolul care mi-a marcat viața și zilele. După care am debutat la București cu Ion din ‘Năpasta’ și am jucat 11 ani acest spectacol. Am fost și la Arezzo, în Italia, unde am luat ‘Leul de Aur’. Rolul Pronos, din ‘Au pus cătușe florilor’ este iar un rol care m-a marcat, pentru că spectatorii intrau ilegal prin acoperișul teatrului de la Tg Mureș, fiind sala plină, numai să mă vadă. Se prăbușeau balcoanele de pline ce erau.

Vă mai aduceți o întâmplare de la filmări?

–A fost una, la primele mele filme. Interpretam rolul unui miner, jucam eu cu Mălăele. Am intrat în galerie la Voineasa la 2000 de metri sub pământ și am ajuns într-un loc unde ei detonasera tavanul ca să facă un morman de bolovani, unde trebuia să stăm noi. Eram niște mineri prinși sub dărâmături. Aveam o scenă în care trebuia să țipăm ‘Ajutor’, și eu, și Mălăele, tăvăliți prin molozul ăla. Se dă stop și ne întrebă regizorul dacă mai tragem o dublă, dar am zis că nu, operatorul filmase și el tot. Plecăm de acolo și auzim o bufnitură în spate. Ne întoarcem și vedem o lespede de șase metri pătrați, căzută fix pe locul unde am filmat noi. Dacă mai ceream o dublă nu mai eram, ne îngropa de vii. Un artist nu are o viață ușoară.

Florin Zamfirescu dezvăluie cum a câștigat primii bani: “M-am pomenit cu 3000 de lei în mâna, nu știam ce să fac”

Când ați câștigat primii bani? Mai țineți minte ce v-ați luat cu ei?

-Când am jucat în primul meu film, ‘Așteptarea’ se numea, în regia lui Șerban Creangă. Jucam împreună cu Ciubotărașu și cu Vladimir Găitan. Am filmat toată noaptea, ne-am dus la culcare și dimineața, la 12 când ne-am trezit, am constatat că Ciubotărașu murise în somn. Mi-au făcut un contract de 14 mii de lei, eșalonat îi luam. Când m-am pomenit cu primii 3000 de lei în mâna nu știam ce să fac cu ei, i-am numărat de 30 de ori și nu știam unde să-i pună ca să nu-i fure cineva. De frică m-am dus și mi-am luat o umbrelă, un autosifon, două cutii de capsule, le-am luat părinților un serviciu nou de masă pentru șase persoane și am plecat acasă. Când m-au văzut au început să plângă amândoi. Și acum mai am la Călimănești din farfuriile alea.

Cum își arată statul acum recunoștința pentru marii actori? Pensile sunt ok sau nu?

-Ani de zile actorii au fost cei mai nepăstuiți oameni, nu există actor care să câștige doar banii de la stat și să fie bogat. După anii ‘90 salariile actorilor au rămas ultimele de mărit. A venit într-o zi la mine ministrul finanțelor, cu fiica lui. Au intrat la mine în cabină pentru că fata se gândise să dea la teatru. Și i-am spus: “ați început să veniți la artiști când aveți nevoie, dar când e vorba să vă uitați la salariile lor, nu vă pasă de ei. Ori vrei să-ți nenorocești fata, ori vă gândiți să măriți salariile”.

După niște ani li s-a dubat salariul actorilor, ceea este cu totul altceva. Eu am câștigat foarte mulți bani, m-am însurat, am divorțat, am luat case la neveste și am plecat fără nimic când ne-am despărțit. Dumnezeu m-a ajutat cu serialele de la Acasă, cinci seriale foarte bine plătite. Acum am casa mea, construită de mine, și nu am nicio datorie.

Florin Zamfirescu și prima dragoste: “Când am terminat facultatea ne-am despărțit, ea a murit“

Când v-ați îndrăgostit prima dată?

-Iubeam, din clasa întâi, o fată. În clasa a 6-a am prins curaj și i-am pus în buzunar o poezie scrisă de mine și ea a dus-o la dirigintă. M-au chemat la cancelarie unde mi-au citit poezia de dragoste. Îmi doream să se crape pământul și să mă înghită. M-au terorizat îngrozitor în momentul acela. Dirigintele mi-a spus că-mi da șase la purtare, dar profesora de română a zis că ea îmi da un zece. Pe fată nu m-am supărat, o iubeam. În clasa a zecea mi-a spus că a înțeles scrisoarea și toată studenția am fost împreună. Când am terminat facultatea ne-am despărțit. Ea a murit între timp.

Ce relație are Florin Zamfirescu cu cei doi copii: “Nu am fost un tată bun, gena a fost bună”

Cum este tatăl Florin Zamfirescu?

-Îmi iubesc copiii fără limite chiar dacă nu m-am ocupat de ei. Am făcut multe împreună, dar de ei se ocupau bunicii, nici măcar mamele. Mai vine Vlad pe la mine, rămâne și doamne, că nu reușim să ne vedem așa de des. Ștefana a crescut la Severin, cu bunica, iar Vlad la Tg Mureș până la 12 ani când a cerut să vină la mine, până atunci nu mi-l dădeau. Am stat mereu în umbra lor, să nu aibă anumite apucături, dar nu le-am ținut mâna să facă cerculețe și bastonașe.

S-au făcut actori amândoi și nu m-au acuzat niciodată, știu că asta a fost meseria mea și mă înțeleg foarte bine. Ștefana e cu copiii ei tot timpul, deși are o activitate extraordinară, este un fel de miracol. Mă laud cu amândoi pentru că am de ce, dar nu am fost un tată bun, gena a fost bună.

Ce spune Florin Zamfirescu despre cele 4 soții: “M-am amăgit cu căsătoria ca maimuța care alege mărgica cea mai colorată”

Ați fost căsătorit de trei ori înainte să o cunoașteți pe Daciana. Ce v-a determinat să faceți pasul a patra oară?

-Eu nu am putut, în viața mea, să mă gospodăresc singur. M-am dus la Tg Mureș, acolo m-am însurat și l-am făcut pe Vlad. Apoi am divorțat de Rodica. Eu nu știu să calc o cămașă, să pornesc mașina de spălat rufe. În afară de cartofi la tigaie și ouă prăjite nu fac. Nu mai suport restaurantele și mâncarea de acolo din cauza turneelor.

“Eu nu m-am uitat la calități, la potriveală, am vrut să arate bine”

De trei ori am făcut greșeli, dar nu le bârfesc, în afară de Cătălina Mustață am rămas prieten cu toate. Apoi Rodica a murit, cu Valeria Sitaru mă văd în continuare. Eu m-am amăgit cu căsătoria ca maimuța care alege mărgica cea mai colorată. Eu nu m-am uitat la calități, la potriveală, am vrut să arate bine, așa că am avut niște neveste superbe, abia apoi mi-am dat seama că nu sunt cum trebuie pentru mine.

Cu Daciana am avut noroc. Mereu îi spun de ce nu ne-am întâlnit cu 20 de ani mai devreme. Și ea zice “pentru că atunci nu m-ai fi iubit”. Daciana este șansa și norocul vieții mele și al copiilor, îi iubește enorm și pe ei și pe nepoți.

Aveți vreun regret, în plan personal?

-De multe ori am fost sfătuit să nu mă bag în toate proiectele. Am avut piese, filme pe care mai bine nu le făceam. Am avut 17 filme unde nu m-am dus la premieră. Am filmat la toate până la capăt, dar mi-am dat seama că nu e bine pe parcurs.

Florin Zamfirescu, despre divorțul de Cătălina Mustață: “Am susținut-o mereu, a jucat în telenovele datorită mie”

Care a fost cel mai îngrozitor moment din viața dvs?

-Am avut multe, dar divorțurile au fost cele mai urâte. Ăsta ultimul, de Cătălina. Ea are o hibă, ori eu, și am decis să divorțăm, a fost mai mult o înțelegere. Lumea credea că și-a găsit pe cineva, dar n-a fost așa. Acum e măritată cu fostul ei diriginte din liceu, care trăiește în America. El nu poate veni acasă în timpul anului, deci sunt căsătoriți la distanță. Ea nu este încă pensionară, el nu vrea să plece din America.

Locuim gard în gard, dar n-am mai văzut-o de 9 luni. Am susținut-o mereu, a jucat în telenovele datorită mie, s-a ridicat și a fost fericită până când a zis gata, nu mai am nevoie de sprijin. Și de 10 ani a dispărut brusc de peste tot, nu mai apare nicăieri.

Dacă acum v-ați întâlni cu micul Florin, ce i-ați spune să facă în primul rând, să-l mai scăpați de ‘belele’?

-Nu prea aș avea corecturi, l-aș iubi foarte mult și aș sta lângă el să-l dirijez să nu mai facă unele prostituțe. Sunt credul și așa mi-am învățat și studenții. În loc să crezi după ce vezi, mai bine crezi când auzi. Bunica mea m-a învățat așa. Ca actor este obligatoriu să crezi în textul pe care-l înveți.

“Când aud că un om are hobby-uri mă gândesc că este un om nefericit”

Ați simitit vreodată că nu mai puteți?

-Nu am simțit niciodată că nu mai pot. Cred că-i bine să faci meseria pentru care ai tu chemare că așa nu mai este o muncă, o corvoadă. Când aud că un om are hobby-uri mă gândesc că este un om nefericit care a nimerit din greșeală în meseria lui și atunci refulează. Eu n-am așa ceva, am încercat să joc fotbal, să mă aliniez, dar nu s-a putut. Am încercat să pescuiesc, dar mi-era milă să mănânc ce prindeam.

Florin Zamfirescu, declarații despre moarte: “Așteptarea este importată, îți faci raporturile cu viața, te desprinzi de cele cunoscute”

Ce proiecte mai aveți pentru anul 2022?

-Am terminat a 13-a ediție a Taberei de teatru, de vară, de la Călimănești. Tabăra ‘Florin Zamfirescu’ este condusă de Ștefana, s-a jucat teatru stradal, au venit oameni la Călimănești numai pentru asta.

Iar proiectul meu principal este să mor. Cel mai important lucru pe care-l  învață omul este cel din clipa morții, că-l înveți și nu mai poți să-l zici, că nu te mai întorci. Unii oameni spun că după moarte nu mai e nimic, alții că abia atunci începe viața. Eu vreau să deschid ochii pe dinăutru, să fiu atent să nu mor așa, lovit de o cărămidă.

Așteptarea este importată, îți faci raporturile cu viața, te desprinzi de cele cunoscute. Acum îmi scriu amintirile, cea mai onestă carte ce poate fi scrisă.