Florinel Coman, golgheterul Ligii 1, a început anul 2020 cu o distincție primită din partea Federației Române de Fotbal. ”Perla” celor de la FCSB a câștigat trofeul ”Golul Anului 2019”, într-un sondaj derulat de FRF în care au concurat cele mai frumoase reușite ale tricolorilor de-a lungul sezonului precedent.
Florinel Coman este jucătorul de care se leagă în bună măsură calificarea României în semifinalele Campionatului European de Tineret din Italia și San Marino. Jucătorul de la FCSB a făcut un EURO U21 memorabil, presărat cu o evoluție de excepție contra Angliei.
Golul său din meciul contra englezilor, care a stabilit scorul final, 4-2, a fost câștigător al titlului în sondajul FRF. Vineri, după antrenamentul celor de la FCSB, Florinel Coman a primit trofeul ”Golul Anului 2019” pentru reușita sa.
Execuția lui Coman a adunat cele mai multe voturi ale fanilor pe pagina de Facebook a Echipei Naționale, într-o competiție care s-a desfășurat pe întreaga durată a lunii decembrie 2019.
În finala pentru trofeu, Florinel Coman l-a învins pe colegul său de la națională, George Pușcaș, care a candidat și el cu reușita sa din partida cu Insulele Feroe, din preliminariile EURO 2020.
După ce a primit trofeul din partea FRF, Florinel Coman a mulțumit celor care i-au acordat votul și a recunoscut că turneul final din Italia și San Marino a fost rampa de lansare pentru forma sa excelentă.
”Mulțumesc tuturor suporterilor care m-au votat. A fost un an greu în care am muncit foarte mult. Cred că acel turneu m-a lansat în acest an. De acolo am prins o încredere foarte mare pe care am transformat-o în campionat.
Pe 21 iunie, la Cesena, România a reușit o victorie senzațională în faza grupelor la EURO U21, învingând Anglia cu 4-2 în etapa a 2-a din grupa C. A fost cea mai mare surpriză de la turneul final, mai ales că englezii au fost eliminați după acest rezultat.
După o primă repriză fără goluri, Mirel Rădoi a decis să facă unele schimbări în actul secund. L-a introdus pe Florinel Coman în minutul 63, iar apariția sa a schimbat complet meciul. Jucătorul de la FCSB a obținut penalty-ul din care Pușcaș a deschis scorul în minutul 76.
Apoi, în minutul 89, Coman a dus scorul la 3-2 pentru România, profitând de o eroarea a portarului englez. În minutul 90+3, Coman a reușit un gol de poveste, stabilind scorul final, un neverosimil România – Anglia 4-2.