Florinel Coman a fost condamnat definitiv la 11 luni de închisoare cu suspendare! Magistrații de la Judecătoria Lehliu Gară au luat această decizie după ce, în urmă cu trei ani, atacantul a fost prins conducând pe Autostrada Soarelui cu un permis fals.
Conform gândul.ro, fotbalistul, pentru care Gigi Becali trebuie să încaseze 6.250.000 de euro de pe urma transferului de la FCSB la Al-Gharafa, a recunoscut fapta și a fost de acord cu pedeapsa pe care au dictat-o magistrații.
În 2021, la sfârșitul lunii februarie, atacantul în vârstă de 26 de ani a fost oprit de polițiștii rutieri pe Autostrada A2. Florinel Coman se întorcea de la Constanța la București la volanul unui Audi A7 și conducea cu 165 km/h, în condițiile în care, pe autostradă, limita de viteză este de 130 km/h.
Situația lui Coman s-a înrăutățit după ce fotbalistul le-a arătat oamenilor legii un așa-zis „permis internațional”, care părea a fi emis de autoritățile din Ucraina. Actul respectiv a fost oprit imediat, iar fostului star de la FCSB i s-a întocmit dosar penal.
Pentru că verificarea a fost făcută în județul Călărași, dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară. Pentru a construi probatoriul, procurorii au trimis în Ucraina o adresă prin care au solicitat să li se răspundă dacă Florinel Coman a urmat vreo școală de șoferi și dacă a susținut vreun examen în țara vecină.
Cum în perioada respectivă Ucraina a fost atacată de armata rusă, răspunsul pe care îl așteptau procurorii de la Lehliu Gară a întârziat să apară și, astfel, pentru mai mult timp, ancheta a intrat în impas.
Conform sursei menționate anterior, pe 22 aprilie 2024, Coman a făcut un acord de recunoaștere în cadrul căruia a menționat că permisul pe care l-a arătat polițiștilor rutieri era fals și a fost cumpărat online cu suma de 1500 de euro. În urma acestui acord de recunoaștere, fotbalistul a fost condamnat, pentru trei capete de acuzare, la 11 luni de închisoare cu suspendare.
„Mbappe de România” a primit nouă luni pentru conducere fără permis, două luni pentru uz de fals și patru luni pentru complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
În temeiul art. 38 Cod pen. rap. la art. 39 alin. 1, lit. b) Cod pen. aplică inculpatului Anonimizat 1 (n.r. Florinel Coman) pedeapsa rezultantă a închisorii de 11 luni (determinată ca urmare a adăugării la pedeapsa cea mai grea, a închisorii de 9 luni, a unei treimi din celelalte pedepse, respectiv 1/3 din 6 luni -2 luni)” – decizia instanței
Pe lângă cele 11 luni de închisoare cu suspendare, Florinel Coman a fost obligat să facă 30 de zile de muncă în folosul comunității la Direcția Educație Cultural – Sportivă și Îngrijiri Comunitare din orașul Voluntari, să se prezinte la Serviciul de Probațiune Ilfov, la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probațiune, să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește cinci zile și să urmeze un program de reintegrare socială.
În același timp, fotbalistul lui Al-Gharafa a fost condamnat să achite și cheltuielile judiciare, care au fost evaluate la 1000 de lei. Pentru că acum evoluează în Golful Persic, Coman a cerut instanței să-l ierte de obligația de a se prezenta la Serviciul de Probațiune.