Florinel Coman este unul dintre remarcații din această vară ai staff-ului FCSB. Scăpat de problemele medicale, a arătat un nivel bun în pregătire. Iar în cele două partide amicale a avut prestații notabile, reușind și un gol în meciul de ieri, 6-1 cu Zimbru Chișinău.
Cu șanse să prindă un post de titular, Coman este decis să tragă tare, alături de colegi, pentru a obține titlul. Și, la finalul ultimului joc, a oferit și ”rețeta” succesului.
6-0 cu FC Sfântul Gheorghe și 6-1 cu Zimbru Chișinău. Două succese lejere, în care FCSB a probat poftă de joc. Și și-a arătat intenția clară de a oferi o replică solidă campioanei în exercițiu, CFR Cluj, în viitorul sezon.
Folosit în banda stângă, în condițiile în care Octavian Popescu a fost retras în linia mediană, Florinel Coman a arătat multă determinare. Implicat în acțiunile ofensive, atât ca realizator, dar și ca pasator, și-a depus candidatura pentru un loc de titular.
Și visează acum ca echipa sa să se bată pentru titlu, dar și să aibă un parcurs cât mai lung în cupele europene. Vorbind chiar despre o calificare în grupe.
”Un amical foarte bun pentru noi, un antrenament util. Ne simțim foarte bine, ne-am pregătit extrem de bine în aceste săptămâni și ne bucurăm că ne iese și pe teren acest joc.
Am avut realizări în aceste două meciuri, sper să fiu în formă când începe campionatul.
Este devreme să vorbim despre titlu. Cert e că trebuie să câștigăm orice meci. Sezonul trecut am pierdut campionatul cu echipe mici, așa că nu ne mai permitem lucrul acesta.
În Europa avem șanse foarte mari, cred că vom intra în grupe. Avem un program foarte bun și în campionat, cu U Cluj va fi un meci dificil, dar mai avem două săptămâni și trebuie să ne pregătim cum trebuie.
Jucăm puțin și la spectacol, jucătorii noi s-au acomodat foarte bine. Sperăm să ne bucure și la meciuri oficiale”, a spus Florinel Coman.