Florinel Coman a început pe bancă meciul dintre Cagliari și Parma, dar a fost introdus pe teren în minutul 69 al partide, la scorul de 1-0 pentru echipa sa. Internaționalul român a avut nevoie de un singur minut pentru a marca primul său gol în Serie A.
Tehnicianul celor de la Cagliari, Davide Nicola, a reacționat după victoria obținută de echipa sa. Antrenorul a vorbit despre impactul lui Florinel Coman, care a marcat un gol superb la doar câteva momente după ce a fost introdus în teren.
„A sosit la echipă cu atitudinea potrivită, e un jucător tehnic, care se descurcă excelent cu mingea la picior. Trebuie să fii atent cu astfel de jucători, în special la început. Planul nostru a fost să îi oferim câteva minute și el a avut atitudinea corectă” a declarat Nicola la interviul de la finalul partidei, citat de Tuttomercatoweb.
Tehnicianul a revenit asupra subiectului și la conferința de presă: „Coman are calitate, a arătat asta din start. Singura problemă este că nu a jucat de o lună, dar noi am văzut potențialul jucătorului”.
Pentru Cagliari urmează un duel foarte complicat în următoarea etapă, pe terenul celor de la Atalanta.
Florinel Coman a fost împrumutat de Al-Gharafa la Cagliari, iar fotbalistul român a avut parte de un debut de vis în tricoul „sarzilor”. Introdus pe teren în minutul 69, în locul lui Mattia Felici, Coman a dublat avantajul gazdelor cu un șut de zile mari.
Jucătorul în vârstă de 26 de ani a prins un șut excepțional de la aproximativ 23 de metri și l-a învins pe Zion Suzuki, reușind astfel să marcheze primul său gol în Serie A. Coman demonstrează astfel că venirea în Italia a fost o decizie perfectă.
Coman va juca în Serie A până la finalul acestui sezon și va lupta pentru supraviețuirea în prima ligă a Italiei, alături de Răzvan Marin, colegul său de la naționala de fotbal a României.
Vezi aici golul marcat de Florinel Coman
Adrian Mutu a comentat transferul lui Florinel Coman în campionatul Italiei, iar legenda celor de la Fiorentina a explicat că stilul din Serie A i se potrivește perfect fotbalistului care a cucerit titlul de campion al României cu FCSB.
„Sunt foarte curios să-l văd. Mulți vor râde pentru că spun asta, dar cred că Serie A i se potrivește. Cred că profilul lui de jucător se adaptează mai bine în Italia decât în Qatar. Florinel Coman este un jucător cu un fizic impresionant, nu vorbim aici despre calități tehnice.
Are tupeu! Va fi ajutat, va învăță la nivel tactic și se va antrena diferit. Probabil se va antrena în stilul în care s-a antrenat la FCSB în ultimul an. Să nu uităm că la FCSB a avut un an extraordinar. Florinel Coman și-a schimbat percepția asupra vieții de fotbalist și stilul de antrenament.
Am înțeles că a devenit foarte profesionist, iar asta l-a ajutat și s-a văzut în evoluțiile lui. Am stat în Emirate aproape doi ani, dar până la urmă e aceeași mentalitate. Are nevoie de o atmosferă profesionistă în jurul lui”, a declarat Adi Mutu la DON MUTU.