Sport

Florinel Coman, decis în privința revenirii la FCSB! Ce sfat a avut pentru fostul coechipier: „Îi doresc să plece”

Florinel Coman a marcat în ultimul meci al echipei naționale din Liga Națiunilor. Fostul jucător de la FCSB a vorbit despre revenirea la campioana României.
19.11.2024 | 23:05
Florinel Coman decis in privinta revenirii la FCSB Ce sfat a avut pentru fostul coechipier Ii doresc sa plece
Florinel Coman a comentat revenirea sa în SuperLiga. Ce mesaj a avut pentru Darius Olaru FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT

După un sezon remarcabil, care a venit la pachet cu câștigarea titlului în SuperLiga României, Florinel Coman a prins un transfer în Qatar, acolo unde a devenit coleg cu Joselu, mai exact la Al-Gharafa. Chiar și așa, mulți cred că extrema naționalei se va întoarce curând la FCSB.

Florinel Coman, decis în privința revenirii la FCSB. Ce mesaj a avut pentru Darius Olaru: „Este puternic mental”

Florinel Coman traversează un moment bun în cariera sa. Fotbalistul evoluează constant la qatarezii de la Al-Gharafa și este chemat de fiecare dată sub tricolor de selecționerul Mircea Lucescu. El a jucat și la Campionatul European din Germania.

ADVERTISEMENT

Coman nu a fost în lot pentru meciul dintre România și Kosovo, dar a intrat în repriza a doua a partidei cu Cipru și a marcat golul patru al tricolorilor, la câteva minute după ce l-a servit ideal pe Răzvan Marin.

Prezent în tribune și la meciul dintre FCSB și Midtjylland, din faza principală a UEFA Europa League, Coman a avut o discuție la telefon cu Gigi Becali, iar finanțatorul a dezvăluit că fotbalistul se va întoarce curând la campioana României.

ADVERTISEMENT

Extrema echipei naționale a dezmințit aceste zvonuri și a vorbit și despre evoluția echipei FCSB în cupele europene.

ADVERTISEMENT

„Nu există, eu nu am vorbit despre așa ceva, sunt bine, de abia am ajuns acolo, am 4-5 luni, așa că nu se pune problema. Eu am dat totul la fiecare echipă la care am fost. Când nu am fost bine, m-am motivat să termin cum am început, adică foarte bine.

Cu Viitorul, am luat campionatul, cu Steaua (n.r. FCSB), am luat campionatul. Am schimbat echipa, merg acolo să dau totul pentru ei. E clar că am un obiectiv. Am vorbit atunci cu dânsul, dar a fost o glumă, cum face dânsul, nimic mai mult. Nu pică bine nici pentru mine la club. Mă uit pe net la Steaua (n.r. FCSB)”, a spus Florinel Coman pentru sport.ro.

ADVERTISEMENT

Florinel Coman: „Oriunde l-aș vedea pe Olaru”

Florinel Coman și-a continuat discursul legat de fosta sa echipă și a avut un mesaj și pentru căpitanul Darius Olaru, care este dat drept următorul transfer de marcă al lui Gigi Becali, alături de Daniel Bîrligea. Coman a transmis că la ora actuală, Olaru este capabil să joace oriunde.

„A trecut foarte puțin timp de când am plecat, e clar că mă leagă ceva de ei și mă va lega toată viața. Mă așteptam la rezultatele bune din Europa League, am plecat de acolo din vestiar și știu cum se motivează înainte de fiecare meci din Europa.

Fiecare meci va fi greu pentru adversarele lor. Aici acasă e altceva cu atmosfera pe care o fac fanii, meci de meci cu stadionul plin. Eu cred că Steaua (n.r. FCSB) va avea un parcurs bun. Îi doresc să plece lui Olaru, dar nu depinde doar de el, e normal.

Se descurcă foarte bine, îl văd determinat, am vorbit cu el, este puternic mental și cred că va putea face acest pas cât de curând. Oriunde l-aș vedea pe Olaru”, a declarat Florinel Coman, pentru sport.ro.

Cifrele lui Florinel Coman de la transferul la Al-Gharafa:

  • 14 meciuri, 2 goluri și 6 assist-uri sunt cifrele lui Coman la Al-Gharafa
  • 7 milioane de euro este cota de piață a fotbalistului român
3.40 este cota Betano pentru „total goluri: peste 3.5” la FC Botoșani - FCSB