Florinel Coman, mulțumit de victoria cu Gaz Metan. Golgheterul FCSB explică lejeritatea de la golul marcat: ”Am crezut că e ofsaid”

Adrian Baciu   
în FCSB
06/12/2019, 22:52
Florinel Coman, mulțumit de victoria cu Gaz Metan. Golgheterul FCSB explică lejeritatea de la golul marcat: ”Am crezut că e ofsaid”
Florinel Coman, mulțumit de victoria cu Gaz Metan. Golgheterul FCSB explică lejeritatea de la golul marcat: ”Am crezut că e ofsaid”. Sursa foto: sportpictures.eu

FCSB a obținut o nouă victorie în campionat. În etapa a 20-a, echipa lui Bogdan Vintilă a trecut cu scorul de 2-0 de vecina de clasament, Gaz Metan Mediaș. Golurile marcate de Florinel Coman și Dennis Man în minutele 67 și 79 urcă vicecampioana pe locul 4, la cinci puncte de liderul CFR Cluj, în timp ce Gazul lui Iordănescu Jr. are emoții pentru un loc în play-off.



Florinel Coman, mulțumit de victoria cu Gaz Metan. Golgheterul FCSB explică lejeritatea de la golul marcat: ”Am crezut că e ofsaid”

Florinel Coman, cel mai bun marcator al celor de la FCSB consideră că echipa sa a intrat mai greu în meciul cu Mediașul, însă e mulțumit de faptul că după pauză colegii săi și-au revenit și s-au impus.

”Am făcut un meci mai putin bun în prima repriză. Nu am ajuns la poartă, nu am avut ocazii, dar important e că am câștigat. După pauză ne-am revenit și am luat toate punctele, ceea ce ne mulțumește” 

În meciul cu Gaz Metan, Coman a deschis scorul cu o execuție ciudată, fiind foarte aproape să rateze cu poarta goală. După meci, acesta a explicat execuția.

”Am crezut că e ofsaid și am dat mai lejer la poartă. Abia apoi am văzut că nu a fost. Dacă era mai atent, portarul celor de la Mediaș o putea scoate”

Nu au fost mulți fani la stadion din păcate. Cred că e frig și lumea s-a adaptat mai greu la condițiile metro de afară. Dar suntem fericiți că acești oameni care au fost la stadion ne-au încurajat pe tot parcursul meciului de azi”, a declarat golgheterul FCSB.

Coman consideră că FCSB are un meci extrem de greu în runda viitoare, cu Viitorul lui Gică Hagi. ”Etapa viitoare avem meci cu Viitorul. Este un duel greu cu o echipă foarte bună, omogenă, care joacă foarte bine. Sperăm să facem un meci foarte bun și să scoatem un rezultat pozitiv”, a spus Coman.

Florinel Coman a ajuns la 8 goluri în sezonul 2019-2020 

Contra celor de la Gaz Metan, Florinel Coman a marcat golul său cu numărul 8 în acest sezon de Liga 1. Stelistul se află la egalitate cu Sergiu Buș (Gaz Metan), Gabi Iancu (Viitorul) și Valentin Gheorghe (Astra) în clasamentul marcatorilor.

Colegul său din ofensiva FCSB, Dennis Man, traversează și el o formă bună. După golul de la Iași, cu Gaz Metan a marcat pentru a treia oară în acest sezon.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles