Florinel Coman profită că e favoritul lui Gigi Becali! Vrea mărire de salariu la FCSB. EXCLUSIV

EXCLUSIV FANATIK
Iulian Pavel   
în FCSB
22/10/2019, 18:16
Florinel Coman profită că e favoritul lui Gigi Becali! Vrea mărire de salariu la FCSB. EXCLUSIV GALERIE FOTO EXCLUSIV FANATIK
Florinel Coman în meciul FCSB - Dinamo. Mijlocașul vrea mărire de salariu de la Gigi Becali. Sursă foto: sportpictures.eu

Florin Coman profită din plin de faptul că este favoritul lui Gigi Becali, iar FANATIK a aflat că fotbalistul în vârstă de 21 de ani vrea mărire de salariu de la FCSB. Internaționalul român pe care latifundiarul din Pipera speră să-l vândă cu zeci de milioane de euro nu se mulțumește cu puțin și speră să-l convingă pe patronul vicecampioanei României să-i mai dea 60.000 de euro pe sezon.

Florinel Coman vrea mărire de salariu la FCSB

Gigi Becali a dezvăluit că a decis să-i ofere lui Florinel Coman nu mai puțin de 250.000 de euro pentru ca fotbalistul să își cumpere un apartament într-un complex rezidențial de lux, dar fotbalistul cotat de site-urile de specialitate la 3,5 milioane de euro încearcă să-i forțeze mâna afaceristului după ce a aflat că e pregătit să le mărească salariile lui Moruțan, Panțîru și Soiledis, informație dezvăluită de FANATIK.

Florinel Coman are un salariu anual la FCSB în valoare de 180.000 de euro, dar Gigi Becali îi oprește lună de lună câte 5.000 de euro pentru a-și recupera banii investiți în casa fotbalistului. Astfel, Coman mai primește 10.000 de euro pe lună, adică 120.000 de euro pe an, dar mijlocașul este nemulțumit și vrea să-i ceară încă 5.000 de euro pe lună la salariu.

Bogdan Argeș Vintilă îl felicită pe Florinel Coman după meciul FCSB - Dinamo. Sursă foto: sportpictures.eu
Bogdan Argeș Vintilă îl felicită pe Florinel Coman după meciul FCSB – Dinamo. Sursă foto: sportpictures.eu

Gigi Becali speră să primească minim 20.000.000 de euro pe Florinel Coman

Șansele ca Gigi Becali să accepte să-i facă și această poftă lui Florinel Coman sunt mari, toate acestea deoarece latifundiarul din Pipera este sigur că își va recupera banii dintr-un viitor transfer al fotbalistului la o echipă de top din Europa. Afaceristul chiar a confirmat informația oferită de FANATIK, conform căreia își dorește cel puțin 20 de milioane de euro în schimbul atacantului.

“Mi-a cerut 250.000 de euro pentru un apartament. I-am dat și îi fac toate poftele, dar nu are voie să ceară plecare când vrea el. Să nu vină să spună că are ofertă de nu știu unde și să-l las să plece. I-am făcut această facilitate ca să nu facă mofturi. Nu e mult 250.000 de euro, este o sumă ca să îl mulțumesc. Sunt jucători cărora le fac poftele pentru că o să iau bani pe ei. Trebuie să le fac poftele. Ăstora trebuie să le fac poftele ca să aibă liniște. El e jucător de 20.000.000 de euro și cum să își ia apartament de 70.000 de euro? Dacă îi ceri patronului 250.000 de euro să îți iei apartament și patronul nu îți oprește din salariu banii ăștia și îi fac toate poftele, nu mai emiți pretenții”, – Gigi Becali la PRO X.

Cotat de site-urile de specialitate la 3,5 milioane de euro, Florinel Coman a ajuns la FCSB pe 21 august 2017 și mai are contract cu vicecampioana României până în vara anului 2022. Gigi Becali i-a plătit lui Gică Hagi nu mai puțin de 3 milioane de euro în schimbul transferului său. Internaționalul român a jucat în 18 meciuri pentru formația roș-albastră în sezonul 2019 – 2020, a dat 6 goluri și a oferit 3 pase decisive.

  • 1 selecție are Florinel Coman la echipa națională a României

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles