Sporturi

Floyd Mayweather se bate cu Khabib Nurmagomedov: “O să facem un meci de cel puțin 200 de milioane de dolari”

18.10.2018 | 11:27
Floyd Mayweather se bate cu Khabib Nurmagomedov O sa facem un meci de cel putin 200 de milioane de dolari

O luptă între Floyd Mayweather și Khabib Nurmagomedov e din ce în ce mai probabilă. Boxerul american a anunțat că acceptă provocarea rusului. “O, da, o să ne batem! M-a chemat la luptă, trebuie să vină în lumea mea” a spus Mayweather despre oferta luptătorului din Daghestan. Meciul ar urma să aibă loc în 2019, mai rămâne de stabilit locul disputei.

Rețeta la un asemenea meci va fi cea mai tare din istorie.  “Când o să mă bat cu Khabib, clar o să scot o sumă cu 9 cifre. E mai mult ca la lupta cu Conor McGregor. Probabil cu vreo 100 de milioane de dolari mai mult. O să spun ceva între 110 și 200 de milioane de dolari, garantat.” a spus Floyd Mayweather pentru TMZ Sports.

Khabib vrea lupta cu Floyd Mayweather, dar nu în Las Vegas

Lupta care se anunță între cei doi nu poate avea loc decât în ring. Floyd Mayweather a anunțat că el nu are de gând să intre vreodată în cușcă. Khabib Nurmagomedov abia așteaptă să intre în ring, mai ales că are oricum probleme cu cei de la UFC. După incidentele de la lupta cu Conor McGregor, când el și echipa sa au sărit la bătaie cu cei din echipa irlandezului, UFC i-a suspendat pe cei doi. Mai mult l-au amendat și cu 2 milioane de dolari pe Khabib.

Rusul a fost suspendat temporar, dar riscă o prelungire a interdicției. Khabib i-a amenințat pe cei din UFC că e pregătit să plece din circuit. Până acum rusul are două oferte. Una din ele este de a intra în wresling, dar cea mai tentantă pare cea de a lupta împotriva lui Floyd Mayweather. Un asemenea meci i-ar băga în buzunare lui Khabib Nurmagomedov cel puțin 10 milioane de dolari. Khabib a anunțat că nu vrea să se bată în Las Vegas.

  • 55.400.000 de dolari s-a încasat doar din vânzarea biletelor la meciul lui Floyd Mayweather cu Conor McGregor