Floyd Mayweather revine în ring în luna septembrie, iar americanul i-a acordat revanșa lui Conor McGregor, lucru așteptat de o întreagă planetă.
Presa britanică a făcut marele anunț, iar Conor McGregor a avut prima reacție pe pagina lui oficială de Instagram, unde a postat un mesaj scurt: „Accept!”.
Meciul va atrage din nou sume amețitoarea din drepturile TV și publicitate, iar bursa celor doi va fi de un miliard de euro, dintre care o mare parte vor merge bineînțeles către Floyd Mayweather.
Această rețetă financiară uriașă i-a dat pe spate până și pe jurnaliștii britanici, care au caracterizat-o drept „incredibilă”.
Floyd Mayweather l-a învins fără drept de apel pe Conor McGregor, însă ambii au avut de câștigat sume fabuloase de pe urma acestei confruntări.
Partida de la Las Vegas a costat 550 de milioane de dolari. Conor McGregor a plecat cu 30 de milioane de dolari, în timp ce Floyd Mayweather a încasat nu mai puțin de 100 de milioane de dolari, fără alte bonusuri!
Potrivit Forbes, Floyd „Money” Mayweather a încasat în total la acel meci suma incredibilă de 270 de milioane de euro. Conor McGregor a plecat acasă „doar” cu 85 de milioane de euro.
Revanșa Mayweather – McGregor ar putea avea loc într-o țară arabă conform Fight Hype, iar cei doi sportivi poartă în acest moment negocieri cu privire la data și locul de disputare a marelui meci.
Floyd Mayweather va ieși din nou în câștig indiferent de deznodământul final și conform aceleiași surse își va asigura un cec de 9 cifre”, în urma acestui meci.
După meciul din urmă cu cinci ani Mayweather (45 de ani) a mai urcat doar de două ori în ring pentru două lupte demonstrative. McGregor nu a mai luptat din iulie 2021, când și-a rupt piciorul în meciul cu Dustin Poirier din UFC. Mayweather și-a anunțat retragerea oficială chiar după acel meci cu irlandezul.
Luptătorul american are o avere estimată la 750 de milioane de euro. A fost campion mondial la 5 categorii diferite și rămâne neînvins în 50 de meciuri, în care a învins 23 de campioni mondiali.