News

Focar de coronavirus la un alt azil din Vrancea. Au fost confirmate peste 40 de infecții COVID-19

11.05.2020 | 20:39
Focar de coronavirus la un alt azil din Vrancea Au fost confirmate peste 40 de infectii COVID19
ADVERTISEMENT

Autoritățile anunță un alt focar de coronavirus, înregistrat la un azil de bătrâni din Odobești, Vrancea, acolo unde peste 40 de persoane au fost confirmate cu COVID-19.

Focar de coronavirus la încă un azil, din Vrancea

Un nou focar de coronavirus a fost înregistrat la un azil de bătrâni din Odobești, Vrancea, acolo unde au fost confirmate 40 de persoane cu infecții COVID-19, transmite News.ro.

ADVERTISEMENT

Dintre bolnavi, 25 sunt bătrâni ce locuiesc în azilul respectiv, iar restul de 16 sunt angajați ai centrului de îngrijire din Odobești.

„La Căminul de Persoane Vârstnice de la Odobeşti au fost identificate 41 de persoane pozitive, dintre care 25 de beneficiari şi 16 angajaţi ai centrului.

ADVERTISEMENT

În total, au fost testate 64 de persoane, pentru care s-a efectuat un număr de 84 de recoltări”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Vrancea, Silviu Stanciu, potrivit News.ro.

Existența primelor de cazuri de coronavirus de la azilul din Odobești a fost confirmată încă de luna trecută, atunci când mai mulți bătrâni și angajați au fost depistați cu infecția COVID-19.

ADVERTISEMENT

Între timp, autoritățile locale au transmis că unul dintre vârstnicii infectați cu noul coronavirus a decedat.

Direcția de Sănătate Publică Vrancea a transmis că specialiștii vor continua să testeze personalul din centrele de îngrijire a bătrânilor de două ori pe lună.

ADVERTISEMENT

Mai mult, DSP Vrancea susține că există posibilitatea extinderii testărilor și în centrele rezidențiale.

Până în acest moment, bilanțul cazurilor de coronavirus din Vrancea a ajuns la 467.

ADVERTISEMENT
Tags: