News

Fondatorul unuia dintre cele mai mari lanțuri de magazine a murit de bătrânețe. Era unul dintre miliardarii planetei

Afaceristul care a înființat unul dintre cele mai cunoscute lanțuri de magazine a încetat din viață. Bărbatul făcea parte din Forbes.
13.03.2023 | 19:39
Fondatorul unuia dintre cele mai mari lanturi de magazine a murit de batranete Era unul dintre miliardarii planetei
Afaceristul care a înființat unul dintre cele mai cunoscute lanțuri de magazine a încetat din viață. Bărbatul făcea parte din Forbes. Sursa foto: Pinterest.com
ADVERTISEMENT

Fondatorul unuia dintre cele mai mari lanțuri de magazine a murit de bătrânețe, la vârsta de 98 de ani, în urmă cu câteva zile. Era unul dintre miliardarii planetei, imperiul său pornind de la o mică afacere de familie.

Afaceristul care a înființat unul dintre cele mai cunoscute lanțuri de magazine a încetat din viață. Bărbatul făcea parte din Forbes

Masatoshi Ito, afaceristul de origine japoneză care a înființat magazinele de cartier 7-Eleven, a încetat din viață săptămâna trecută. Un comunicat de presă a transmis că miliardarul a murit de bătrânețe la 98 de ani, vineri, 10 martie 2023.

ADVERTISEMENT

„Dorim să ne exprimăm recunoștința sinceră pentru bunătatea pe care ne-a arătat-o de-a lungul vieții”, a transmis Seven & i Holdings pentru BBC despre omul de afaceri care avea un imperiu global.

Bărbatul era deținătorul a peste 83.000 de magazine în întreaga lume, un sfert din ele fiind în Japonia. Totul a pornit în anul 1956 când a preluat un mic magazin de îmbrăcăminte în Tokyo condus de unchiul său.

ADVERTISEMENT

Ulterior, afacerea a fost redenumită în Ito-Yokado și a fost transformată într-un lanț de magazine care vindeau orice, de la produse alimentare până la haine. Rețeaua a devenit cunoscută publicului larg abia în 1972.

„Sunt întrebat des dacă am reușit pentru că am muncit din greu sau pentru că am fost norocos. De fapt, răspunsul este că ambele au contribuit. Am fost norocos că am intrat în afaceri imediat după război.

ADVERTISEMENT

A fost în același timp în care în Japonia începea să se dezvolte o societate de consum mare”, spunea Masatoshi Ito despre afacerea cu care a dat lovitura, în urmă cu ceva vreme, mai arată sursa menționată anterior.

Masatoshi Ito, miliardar japonez
Masatoshi Ito, fondatorul lanțului de magazine 7-Eleven. Sursa foto: Instagram.com

Masatoshi Ito, un afacerist demn de Forbes

Masatoshi Ito avea să cunoască adevăratul succes în anul 1972 când un director de la Ito-Yokado, Toshifumi Suzuki, a văzut un magazin 7-Eleven în timpul unei vizite în Statele Unite ale Americii. Mai târziu, s-a gândit dacă nu ar putea aduce conceptul și în Japonia.

ADVERTISEMENT

Acela a fost momentul în care Ito-Yokado a încheiat un acord cu proprietarul 7-Eleven – Southland Corporation cu sediul în America. Primul 7-Eleven din Japonia a fost deschis în 1974. Firma lui Ito s-a mutat și a preluat pachetul majoritar în martie 1990.

Doi ani mai târziu Masatoshi Ito a demisionat din funcția deținută la Ito-Yokado din cauza unor presupuse plăți ilegale săvârșite de trei directori către membri yakuza, pentru a menține ordinea la o adunare a acționarilor.

Compania a fost redenumită Seven & i Holdings în 2005, litera „i” venind de la Ito care era președintele de onoare. Miliardarul a rămas întotdeauna un om simplu și modest, chiar dacă numele său apare în revista Forbes.

ADVERTISEMENT
Tags: