Oficialul vicecampioanei României a mai spus că FCSB mai are nevoie de trei fundași centrali și că are mai multe opțiuni, însă niciuna din România, toți fotbaliștii aflați pe lista de transferuri a „roș-albaștrilor” fiind străini, care nu au mai evoluat în campionatul intern.
Mihai Stoica a dezvăluit că FCSB este interesată de Damjan Djokovic, fost campion cu CFR Cluj, spunând și că Gigi Becali s-a interesat deja de mijlocașul croat, așteptând un răspuns:
„Djokovic e o opțiune, a vorbit Gigi, înțeleg că răspunsul îl dau puțin mai încolo. Am rămas într-un fundaș central de meserie, deci avem nevoie de trei fundași.
Avem opțiuni în afară de Chiricheș, e vorba despre străini din străinătate, care n-au mai jucat în România. Djokovic e bărbat, nu e genul care să se sperie de succes. Să ne amintim ce făcea la CFR, dădea goluri importante.
Chipciu știu că va continua la Universitatea Cluj. Mi-a plăcut, am fost surprins de nivelul fizic al lui Chipciu. Edjouma e acasă, o să vină la pregătire, a fost o pierdere mare pe finalul campionatului. M-a surprins că a plecat Oaidă la Rapid!”, a mai spus Mihai Stoica, la TV OrangeSport.
Mihai Stoica a vorbit și despre un nou titlu pierdut de FCSB, lăudând jucătorii Farului: „A intervenit în pauză, cum s-a întâmplat și la Middlesbrough, o teamă de succes. M-am enervat pentru că asta am crezut că se va întâmpla în cazul lor. E meritul lui Gică Hagi!
Din toată inima spun că Farul merită titlul! Marți i-am scris lui Gică Popescu mesaj de felicitare. Meciul cu Rapid n-a avut istoric. Singura chestie care n-a fost ok a fost eliminarea lui Octavian Popescu, sancționat corect de Colțescu.
„Gigi are demult o teamă de galbene. Dar nu există nicio scuză. A ieșit Tamm, a intrat Cristea. A intrat Cordea, unul dintre protagoniștii primei părți a campionatului la noi.
Coman e unul dintre liderii echipei, nu se pune problema să fie supărat. Ne-a fost frică și ne-am cam făcut de râs! La fotbal nu știi niciodată ce s-ar putea întâmpla”, a mai spus MM Stoica.