News

Fost deputat PNL, închisoare cu executare pentru luare de mită. Și-a însușit 5,3 milioane de euro

Cinci ani de închisoare pentru un fost deputat PNL. A luat mită de 5,3 milioane de euro.
15.09.2021 | 14:45
Fost deputat PNL inchisoare cu executare pentru luare de mita Sia insusit 53 milioane de euro
ADVERTISEMENT

Marin Anton a fost condamnat la cinci ani închisoare cu executare fiind acuzat că a primit mită în valoare de 5,3 milioane de euro.

Fost deputat PNL, închisoare cu executare pentru luare de mită. Va sta cinci ani după gratii

Decizia a fost luată miercuri de Tribunalul București, iar aceasta arată că fostul deputat PNL a primit mită în anul 2009, atunci când avea funcția de secretar de stat în Ministerul Transporturilor, sub forma aceastei sume de bani.

ADVERTISEMENT

Banii au fost primiți de la o companie italiană pentru a-i acorda contractul de construire a noului terminal de la Aeroportul Otopeni, scrie Agerpres.

Tot în decizia de miercuri, instanța a dispus ca acestuia să-i fie confiscată toată suma primită în cadrul acestui dosar. Totuși, decizia nu este una definitivă și ea poate fi atacată. Marin Anton a fost trimis în judecată pentru luare de mită în decembrie 2017.

ADVERTISEMENT

Contextul condamnării lui Marin Anton. Cum a primit acesta banii

În anul 2009, era în derulare un contract pentru modernizarea aeroportului Henri Coandă, dar compania care trebuia să execute lucrările a predat proiectul către Compania Națională de Aeroporturi București, care trebuia să se ocupe de obținerea aprobărilor necesare.

Totuși, la Ministerul transporturilor până în 2009 nu a fost luată vreo decizie, iar anchetatorii arată că Marin Anton a acceptat ca reprezentantul filialei din România al acestei companii care avea în executare contractul respectiv să îi dea suma de 22.760.654 de lei.

ADVERTISEMENT

Banii au fost primiți pentru ca Marin Anton să avizeze documentația referitoare la acest proiect.

„Astfel, între compania internaţională şi societatea controlată de inculpatul Anton Marin a fost încheiat un contract de subantrepriză, suma de 22.760.654 lei fiind achitată prin transfer bancar, în perioada 23 iulie – 20 noiembrie 2009, şi reprezenta contravaloarea unor lucrări de organizare şantier care nu au fost executate în realitate”, mai precizează procurorii.

Fostul deputat PNL a fi primit acești bani cu ajutorul lui Marin Adrian Ionescu, care a fost director general adjunct al Direcţiei de Coordonare şi Monitorizare Autostrăzi din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri din România SA.

ADVERTISEMENT

“Marin Anton a beneficiat de ajutorul lui Adrian Mihai Ionescu, care, în luna iunie 2009, cu ocazia unei întâlniri pe care acesta din urmă a avut-o cu reprezentantul companiei internaţionale, i-a specificat acestuia “pretenţiile” primului inculpat, precum şi modalitatea de remitere a banilor”, arată procurorii.

Marin Anton a luat banii prin intermediul unei societăți comerciale unde el era asociat.
 
“Banii respectivi au fost primiţi de Marin Anton pentru a aviza, în perioada 15 iunie – 17 iulie 2009, documentaţia privind obiectivul de investiţii ‘Dezvoltare şi Modernizare Aeroport Internaţional Bucureşti – Otopeni”, mai arată sursa citată.

ADVERTISEMENT