Dan Morenciu, fostul şef al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Neamţ, a primit o condamnare definitivă de 4 ani și 6 luni de închisoare cu executare, joi, din partea Curții de Apel Bacău, pentru că a luat mită în formă continuată.
Judecătorii de la Bacău au respins recursul depus de Morenciu împotriva deciziei Tribunalului Bacău, menținând astfel pedeapsa inițială. Alături de Dan Morenciu, mai mulți angajați ai SAJ au primit pedepse cu suspendare pentru că ar fi dat mită pentru a obține un loc la concursul de angajare, potrivit Agerpres.
Investigația DNA a început încă din 2022, când procurorii l-au reținut pe directorul SAJ Neamț sub acuzația de luare de mită. Fostul șef SAJ Neamț a fost prins în flagrant pe 18 mai 2022, când primea de la Elena Preda 40.000 de euro mită pentru a angaja nouă persoane.
„În perioada 2-18 mai 2022, Serviciul de Ambulanţă Judeţean Neamţ a organizat un examen pentru ocuparea unor posturi pe perioadă nedeterminată, pentru personalul care fusese angajat fără concurs în posturi de execuţie, pe perioadă limitată, în timpul stării de alertă sau a situaţiilor de risc epidemiologic şi biologic (…).
În aceste împrejurări, inculpatul Morenciu Dan Dorin, în calitatea menţionată mai sus, direct sau prin intermediul subalternilor săi Andronache Gladior, Preda Elena şi Rozoschi Maria Luminiţa (aceasta din urmă fiind desemnată şi preşedintă a unei comisii de examen pentru personalul sanitar) ar fi pretins de la 22 de persoane (…) sume cuprinse între 5.000 şi 10.000 euro (în total 125.000 euro) şi ar fi primit în total 82.000 euro, pentru ca acestea să fie declarate admise la concursul menţionat mai sus”, scria DNA la demararea anchetei, conform sursei citate.
Conform procurorilor, alți doi intermediari, Andronache și Rozoschi, au acționat în același mod, remițându-i lui Morenciu 27.000 de euro pentru zece persoane și împărțindu-și restul de 16.000 de euro.
„De precizat este faptul că, independent de înţelegerea avută iniţial cu inculpatul Morenciu Dan Dorin, inculpata Preda Elena ar fi pretins şi primit de la cele nouă persoane suma de 6.000 euro / persoană şi nu 5.000 de euro aşa cum se stabilise iniţial. În aceeaşi zi, din diferenţa de bani rămasă (14.000 euro), inculpata i-ar fi remis suma de 8.000 de euro lui Rozoschi Maria Luminiţa (…), iar suma de 6.000 de euro şi-ar fi însuşit-o în totalitate”, transmite DNA.
Pentru a asigura un examen fără probleme, cei doi au oferit inculpaților Mihaiela Cojocariu și Lucian Georgian Cojocariu, membri ai comisiei de examinare, câte 1.500 de euro.
Procurorii anticorupție au făcut acorduri de recunoaștere a vinovăției cu 13 inculpați. Aceștia sunt angajați din cadrul SAJ Neamț precum și candidați la concurs, acuzați de dare și luare de mită, în forma autoratului și complicității.
„Ca urmare a demersurilor descrise mai sus, beneficiind de ajutorul membrilor comisiei de concurs, toţi cei 22 de candidaţi au fost declaraţi admişi în condiţiile în care mulţi dintre ei nu ar fi dovedit că au avut cunoştinţele necesare promovării examenului”, se mai menţionează în comunicatul citat de Agerpres.
În prezența avocaților lor, cei 13 au recunoscut faptele și au acceptat încadrarea juridică a faptelor și pedeapselor aplicate, care variază între 1 an și 6 luni și 2 ani și 8 luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepselor.