PSG a reușit să producă surpriza pe Anfield și a eliminat-o pe Liverpool în optimile Champions League. După 1-1 la general, francezii s-au impus cu 4-1 la loviturile de departajare, unde erou a fost Gianluigi Donnarumma. Unii dintre fanii francezi prezenți pe stadion nu au mai putut urmări însă finalul, deoarece au fost dați afară în minutul 70, iar printre aceştia s-a numărat și fostul fotbalist Jeremy Menez (37 de ani).
Din câte se pare, unii dintre fanii francezi i-au deranjat pe suporterii gazdelor după ce au sărbătorit reușita lui Ousmane Dembele din minutul 12, iar aproximativ o oră mai târziu, acestora li s-a cerut să plece de pe stadion. Printre ei se afla și fostul internațional francez Jeremy Menez, care s-a aflat pe Anfield pentru a susține echipa la care a evoluat timp de trei ani.
Informația a fost confirmată de fostul coechipier al lui Menez, Samir Nasri. „Un gând pentru cei care au fost dați afară de pe stadion. Jeremy Menez a fost la meci, l-au întrebat dacă e francez și după ce a răspuns i-au cerut să plece, în minutul 70” a afirmat acesta pentru Canal+, citat de SoFoot.
În vârstă de 37 de ani, Jeremy Menez s-a retras în 2024 după o experiență la Bari, în Serie B. Pe parcursul carierei, acesta a evoluat pentru echipe importante din fotbalul european, precum AS Monaco, AS Roma, PSG sau AC Milan, iar între 2010 și 2013 a strâns 24 de selecții la prima reprezentativă a Franței, alături de care a participat și la un turneu final, EURO 2012.
Creatorul de conținut Morgan Niquet a fost prezent la meci alături de Menez și a vorbit despre experiența neplăcută pe contul său de Instagram. „Tocmai s-a întâmplat o nebunie. Am fost dați afară de pe stadion pentru că suntem francezi.
Îi dau afară pe toți cei din Franța fără motiv. N-am văzut niciodată așa ceva. Au fost oameni care au plătit 1.000 de euro pentru un bilet, au plecat în lacrimi” a afirmat acesta, conform cnews.fr.
Până la urmă, fanii care au părăsit arena au privit finalul meciului mai întâi într-un autocar, iar apoi la hotel, unde au sărbătorit calificarea lui PSG în sferturi. Pentru trupa antrenată de Luis Enrique urmează un nou meci „de foc” în weekend, „Clasicul Franței” contra lui Olympique Marseille.