Fotbal intern

Fost jucător la Dinamo, Rapid și Craiova, trimis la închisoare. A fost condamnat pentru mărturie mincinoasă

22.10.2020 | 10:41
Fost jucator la Dinamo Rapid si Craiova trimis la inchisoare A fost condamnat pentru marturie mincinoasa
Claudiu Drăgan (41 de ani) a fost condamnat la închisoare pentru mărturie mincinoasă. Sursa foto: sportpictures.ru
ADVERTISEMENT

Claudiu Drăgan (41 de ani) a fost condamnat la închisoare pentru mărturie mincinoasă. Fost jucător la echipe ca Dinamo, Rapid sau U Craiova, actualul director de competiții de la UTA va trebui să ispășească o pedeapsă de șase luni.

Conform aradon.ro, fostul atacant a fost condamnat împreună cu alte două persoane, Radu Racoviță și Adrian Sas. Cei trei au fost acuzați de mărturie mincinoasă în dosarul în care Cosmin Crainic, Dumitru Stan și Dănuț Leș au fost trimiși în judecată după ce ar fi sechestrat și lovit un angajat al firmei de pază Dey Bodyguard International 2012.

ADVERTISEMENT

Sentința nu este însă definitivă și irevocabilă, astfel că Drăgan are posibilitatea să facă recurs.

Claudiu Drăgan va face șase luni de închisoare

Dosarul în care este implicat fostul atacant a ajuns pe rolul instanței din Arad după ce angajatul firmei de pază care a acuzat că fost sechestrat și lovit a depus plângeri împotriva lui Drăgan, Racoviță și Sas.

ADVERTISEMENT

„Condamnă inculpaţii: Drăgan Claudiu, Sas Adrian şi Racoviţă Radu Valentin la pedeapsa de câte: 6 (şase) luni închisoare fiecare, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă . Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.65 alin. 1 Cod penal inculpaţilor le este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal.

În baza art. 67 alin. 2 Cod penal şi art. 66 alin. 1,2 Cod penal interzice inculpaţilor ca pedeapsă complementară drepturile de la art. 66 lit. a, b Cod penal pe o durată de 2 ani. În baza art. 274 Cod procedură penală obligă inculpaţii la plata sumei de câte 500 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 8 octombrie 2020”  – Soluția pe scurt, conform portal.just.ro

ADVERTISEMENT

Actualmente director de competiții la nou-promovata în Liga 1 UTA Arad, Drăgan a administrat în trecut firma Dey Bodyguard International 2012.

În cariera de fotbalist încheiată în 2014, fostul atacant a jucat la numeroase echipe importante din România. Rapid (1996-1997), UTA Arad (1997-1999 și 2010-2011), Dinamo (2000-2005) sau U Craiova (2005) sunt doar câteva din cluburile la care a activat Claudiu Drăgan.

ADVERTISEMENT

El a jucat ultima dată fotbal în Ungaria, la Gyulai FC, pentru care a înscris 20 de goluri în 49 de meciuri.

ADVERTISEMENT
Tags: