Daniel Popescu (18 ani), fratele lui Octavian Popescu, a semnat oficial în Liga a 3-a din România. Cine este clubul care tocmai l-a prezentat oficial pe jucătorul care a crescut la FCSB și a afirmat public că își dorește să joace la Dinamo.
Dani, fratele lui Octavian Popescu, a fost adus de patronul FCSB la baza de pregătire de la Berceni la vârsta de doar 13 ani. Un produs al celor de la GȘS Nucet, tânărul a cochetat cu juniorii FCSB-ului și a dat ulterior probe la Universitatea Craiova. În vara anului 2024, el semna cu AFC Câmpulung Muscel, în Liga 2, pentru care a bifat 7 meciuri.
În februarie 2025, s-a transferat la formația ACS Urban Titu, din Liga 3. Sub culorile acestei echipe a reușit să înscrie primul său gol în Liga 3 în luna septembrie a anului trecut. Acum, el a bifat o nouă mutare, semnând oficial cu Voința Crevedia, tot din cel de-al treilea eșalon fotbalistic din România. „BINE AI VENIT, DANI POPESCU! Voința Crevedia își întărește lotul cu Dani Popescu, un jucător format la Nucet și la academia celor de la FCSB.
De-a lungul carierei, Dani a mai evoluat pentru Muscelul Câmpulung și ACS Urban Titu, iar acum este pregătit să lupte în tricoul galben-verde și să contribuie la îndeplinirea obiectivelor echipei noastre. Îți dorim mult succes, evoluții cât mai bune și cât mai multe victorii alături de Voința Crevedia! Hai, Voința!”, a fost anunțul de pe pagina oficială a echipei Voința Crevedia.
Spre finalul anului trecut, Dani Popescu făcea o dezvăluire la care fanii fratelui său nu se așteptau. În cadrul unui scurt clip video postat pe rețelele sociale, Daniel Popescu a fost întrebat despre echipa la care și-ar dori să joace, iar răspunsul său a fost surprinzător. Mai exact, el a declarat atunci că ar vrea să joace la Dinamo, deși a petrecut mai mulți ani la academia lui FCSB, iar fratele său, Octavian Popescu, evoluează din 2020 pentru formația de seniori.