Alegeri 2024

Fostul premier Victor Ponta, despre șansele principalilor candidați la prezidențiale. ”Nu poți să faci politică țepuindu-i pe toți”

Victor Ponta, fost premier PSD, a analizat șansele principalilor candidați înscriși în cursa pentru fotoliul de la Cotroceni.
07.09.2024 | 15:45
Fostul premier Victor Ponta despre sansele principalilor candidati la prezidentiale Nu poti sa faci politica tepuindui pe toti
Victor Ponta a analizat șansele principalilor candidați la prezidențiale Sursa foto: Inquam Photos / Malina Norocea
ADVERTISEMENT

Victor Ponta a fost și el candidat la alegerile prezidențiale din 2014. Actualul lider al partidului Pro România este de părere că actualul președinte al PSD va intra în turul doi al prezidențialelor, însă pentru a câștiga șefia statului nu-i sunt suficiente voturile din bazinul tradițional al PSD.

Fost premier, despre șansele principalilor candidați la prezidențiale

Fostul premier a dezvăluit că i-a recomandat lui Marcel Ciolacu să nu intre în cursa pentru Cotroceni, ci să sprijine un alt candidat, care nu-i este ostil: fie pe Mircea Geoană, fie pe Nicolae Ciucă.

ADVERTISEMENT

”PSD are 2 milioane, 2,5 milioane de voturi care au mers la cine a fost: că a fost Ponta, că a fost Geoană, că a fost Dăncilă. Chiar dacă unii votanţi ai PSD îl plac pe Geoană, îl vor vota pe Ciolacu.

Problema e că nu-i ajung în turul doi lui Ciolacu 2,5 milioane de voturi. Geoană accesează nişte zone care nu sunt PSD-iste: oameni cu şcoală, tineri, zone anti-partinice. Poţi să spui multe lucruri de Geoană, dar e un tip citit, elegant, deştept, are vorbele la el, vorbeşte limbi străine”, a declarat Victor Ponta la Prima TV.

ADVERTISEMENT

Liderul Pro România a vorbit și despre discuțiile de la mult mediatizata cină de ziua lui Marius Tucă, eveniment care a generat o serie de fotografii care au devenit virale.

”Faimoasa cină n-a fost aranjată. Dacă voiam să stăm undeva de vorbă, nu stăteam la Marius Tucă pe terasă. Le-am zis: ‘Hai să găsim o soluție!’. Nu să-i mediez, că nu sunt eu mediatorul, dar să văd cumva o chimie. N-a fost.

ADVERTISEMENT

Şi acela a fost momentul în care mi-a fost clar că nu va exista niciun sprijin de la PSD pentru Mircea Geoană. Eu l-am sfătuit pe Marcel Ciolacu să rămână prim-ministru şi să fie kingmaker (să decidă jocurile politice n.r.).

Erau mai multe variante bune. Putea fi Geoană, putea fi Ciucă. Important pentru el eră să nu vină un preşedinte care-i va fi total adversar. De exemplu, dacă Elena Lasconi câştigă alegerile prezidenţiale îi va fi total adversar”, a mai explicat Victor Ponta.

ADVERTISEMENT

”Nu poţi să faci politică ţepuindu-i pe toţi”

Deși a admis că și-ar fi dorit o confruntare finală între Marcel Ciolacu și George Simion, Victor Ponta consideră ca acest lucru nu se mai poate întâmpla atât din cauză că liderul AUR este o persoană pe care nu se poate baza cineva, cât și din cauza voturilor pe care la va pierde în favoarea Dianei Șoșoacă și lui Cristian Terheș.

„În mod normal, ar trebui să fie o finală Ciolacu versus Ciucă. Finala pe care mi-o doream eu, cu Simion, nu cred că mai este posibilă.

În primul rând, din cauza lui George Simion, s-a dovedit a fi un tip pe care nimeni nu se poate baza. Nu poţi să spui că ai vorbit ceva cu Simion şi mâine mai e valabil. E imposibil să faci politică aşa, începând cu propriul tău partid.

Nu poţi să faci politică țepuindu-i pe toţi. Băsescu a făcut chestia asta, dar după ce a ajuns președinte, nu înainte.

Pe voturile pe care i le ia Șoșoacă pe partea extremistă şi partea educată pe care o ia Terheş, nu iese. Deci Simion în turul doi e wishful thinking (un vis frumos n.r.). Dacă faci politică doar pe ceea ce-ţi doreşti, de obicei te duci în prăpastie”, a mai spus fostul lider PSD.

Victor Ponta mai spune că Mircea Geoană ar fi trebuit să-şi anunțe candidatura imediat după summit-ul NATO din iulie

Deci poate să intre Ciucă în finală, dacă-l scoate aparatul PNL-ist. Poate să intre Geoană. Marea problemă a lui Geoană e cum intră în turul doi?

Fără un aparat de partid, fără oameni în secţii de vot, fără sprijin media – media clasică e cu tunurile pe el, şi-au adus aminte de acum 15 ani, 25 de ani.

Nu-mi dau seama cum poate să recupereze timpul pierdut între iulie (summit-ul NATO) şi septembrie, un timp foarte important.

Altfel, îl ajută faptul că nu e din partide, îl ajută poziţia de la NATO. Eu cred că s-a schimbat mult”, a mai spus fostul prim-ministru.

Ponta, despre Lasconi: ”O mișcare foarte deșteaptă”

Fostul premier a analizat şi şansele Elenei Lasconi de a ajunge în turul doi și o laudă pe candidata USR pentru intenția de a-l desemna premier pe liberalul Ilie Bolojan.

”Am văzut-o că s-a deprins total faţă de USR-ul de dinainte. Nu l-am văzut pe Drulă pe lângă ea, pe Voiculescu, pe toți loserii ăștia. Doi: E ca peştele în apă. Cum prezenta ştirile poate să vorbească despre orice, nu contează că nu se pricepe la nimic.

E naturală în a vorbi despre orice: despre încălzirea globală, despre finanţe. Îşi ia un text, îl spune foarte bine, mult mai bine decât Ciucă. Lui Ciucă când îi dai un text, începe: ăăă, îiii. Nu merge!

Să-l propui pe Bolojan prim-ministru mi se pare o mişcare foarte deşteaptă. Faptul că-l atacă pe Iohannis e foarte deştept. Iohannis are în acest moment 90% negativ. Ciucă nu-l poate ataca, că n-are cum. Ciolacu ar trebui să-l atace”, a mai explicat Ponta.

Ciucă nu se poate poziționa anti-PSD

Liderul Pro România consideră că Nicolae Ciucă nu se poate poziționa credibil anti-PSD în condițiile în care a guvernat în ultimii trei ani cu social democrații.

”Marea problemă a lui Ciucă asta e: cum să te poziţionezi anti-PSD când tu ai stat cu PSD? Tu, Ciucă, militar, soldă, pensie specială, eşti perfect de PSD.

Ce cauţi la PNL? Ce legătură ai cu Brătianu, cu industriașii, cu liberalii, cu Dinu Patriciu? Du-te la PSD sau du-te la un partid naționalist, cu armata, steagul şi țara!

Liberalii sunt cei care inventează, care inovează, oameni liberi. Le spui că tu îţi faci toate vacanţele în România? Cărei generaţii te adresezi?

Vacanţa în Bulgaria, Grecia sau Turcia nu mai e un lux, e ceva normal pentru orice român cât de cât evoluat. Şi tu zici: ‘Sunt şeful PNL şi vă propun să mergem cu toţii la băi la Amara’. E din alt film.

În turul doi intră 100% Ciolacu, iar toţi ceilalţi sunt cam acolo. Geoană dacă reuşeşte să se organizeze intră el, Lasconi dacă reuşeşte să facă valul anti-PSD-PNL, intră ea, şi intră cu şanse mari să câştige”, a concluzionat Victor Ponta.

ADVERTISEMENT
Porsche i-a luat mașina! Emma Răducanu are o avere de 12 milioane de...
Porsche i-a luat mașina! Emma Răducanu are o avere de 12 milioane de euro, dar conduce o Dacia second-hand!
Schema Nordis. Robert Turcescu a cumpărat un apartament la Mamaia: ”Acolo trebuie terminată...
Schema Nordis. Robert Turcescu a cumpărat un apartament la Mamaia: ”Acolo trebuie terminată investiția”
Tribunalul a decis ce pensie alimentară trebuie să plătească Reghecampf pentru Bebeto. Anamaria...
Tribunalul a decis ce pensie alimentară trebuie să plătească Reghecampf pentru Bebeto. Anamaria Prodan: „Mi-a cerut să nu-l execut silit”
Semnul de circulație pe care nimeni nu îl știe, dar nu ar trebui...
Semnul de circulație pe care nimeni nu îl știe, dar nu ar trebui ignorat niciodată
VIDEO Mircea Lucescu, impresionat de naționala Ciprului înaintea meciului direct
VIDEO Mircea Lucescu, impresionat de naționala Ciprului înaintea meciului direct
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la un an de la moartea...
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la un an de la moartea sa. Fiul său a dezvăluit totul: ”Nu l-a văzut niciodată să...”
Bătrânețea, coșmar pentru vedete? Ana Morodan și Silvia Ioniță se implică în dezbaterea...
Bătrânețea, coșmar pentru vedete? Ana Morodan și Silvia Ioniță se implică în dezbaterea lansată de Ioana Ginghină la Măruță: „Cu tristețe spun, am contribuit și eu”
Anamaria Prodan și Ronald Gavril au râs cu lacrimi la restaurant de „crevetele...
Anamaria Prodan și Ronald Gavril au râs cu lacrimi la restaurant de „crevetele de aur” Laurențiu Reghecampf
Adi Mutu, discuție cu soția despre scandalul Nordis. „Diabolic! Îi spuneam că mergem...
Adi Mutu, discuție cu soția despre scandalul Nordis. „Diabolic! Îi spuneam că mergem acolo și mai găsim trei proprietari”
Noua “țeapă Bolt”. Clienții aplicației, vizați de o ingenioasă metodă de fraudare: ”Banii...
Noua “țeapă Bolt”. Clienții aplicației, vizați de o ingenioasă metodă de fraudare: ”Banii erau retrași de pe card. Știa unde locuiesc”. Exclusiv
Marele vis al lui Ceaușescu, o investiție de două miliarde de dolari. Nu...
Marele vis al lui Ceaușescu, o investiție de două miliarde de dolari. Nu s-a consultat cu nimeni
ULTIMA ORĂ. Luni, 14 octombrie, zi liberă pentru elevi şi profesori!!!
ULTIMA ORĂ. Luni, 14 octombrie, zi liberă pentru elevi şi profesori!!!
Lovitură pentru români. Carnea de porc va ajunge un lux înainte de sărbători....
Lovitură pentru români. Carnea de porc va ajunge un lux înainte de sărbători. Scumpirile sunt confirmate!
Limită la retragerile de numerar. Câți bani cash poți să scoți de la...
Limită la retragerile de numerar. Câți bani cash poți să scoți de la bancomat în România
Omul care a devenit celebru după ce și-a salvat casa de uragan printr-o...
Omul care a devenit celebru după ce și-a salvat casa de uragan printr-o metodă inedită | VIDEO
Supă cu găluște, rețetă din anul 1940. Așa o făceau străbunii să iasă...
Supă cu găluște, rețetă din anul 1940. Așa o făceau străbunii să iasă grasă, gustoasă și găluștele nu se sfărâmau deloc