România a devenit singura țară pentru care Statele Unite ale Americii au decis suspendarea accesului în programul Visa Waiver, iar fostul șef al Serviciului de Informații Externe, Silviu Predoiu, explicat în cadrul emisiunii „Testul Puterii cu Denise Rifai”, de pe FANATIK.RO, de ce nu mai au încredere americanii în țara noastră.
Candidatul la alegerile prezidențiale din luna mai a vorbit despre eșecul acestui obiectiv diplomatic, dar și despre imaginea pe care o are România în ochii SUA. Silviu Predoiu a precizat că suspendarea nu are legătură directă cu România, ci cu schimbarea de administrație la Washington.
„Războiul nu este sub nicio formă cu România, deși ne-am dori să credem că suntem importanți și că e vorba de noi, este vorba despre un război cu fosta administrație Joe Biden. Au acordat cu mult prea multă ușurință.
Pe mine m-a bucurat Visa Waiver, dar să fim serioși, țineți minte și dumneavoastră campania aceea deșănțată purtată pentru Visa Waiver în care și ambasada americană și guvernul român îi anunța pe toți deținătorii de viză să meargă să mai ia viză o dată, că vor primi rapid…”, a declarat candidatul la alegerile prezidențiale.
Silviu Predoiu a criticat dur modul în care guvernul român și ambasada americană au derulat campania pentru Visa Waiver. Potrivit fostului șef SIE, autoritățile de la București au încurajat românii care aveau deja viză validă să o reînnoiască, doar pentru a scădea artificial procentul de refuzuri. Totuși, Denise Rifai a subliniat faptul că România este singura țară exclusă din program, pe termen nelimitat. Fostul șef al SIE a confirmat acest lucru, precizând că problema este și de percepție.
„Cât despre faptul că am fost ultimii, asta vorbește despre submisivitatea României. România a vorbit până la obosirea audienței despre partenerul nostru strategic. SUA este partenerul nostru strategic, dar trebuie să înțelegem că România nu este partenerul SUA, suntem un partener strategic.
Dacă se uită cineva pe site-ul Departamentului de Stat, au și ei un capitol unde scrie „partener strategic”, acolo este și Afganistanul, și România, și mai multe țări. Să nu ne dramatizăm”, a mai precizat Silviu Predoiu în cadrul emisiunii „Testul Puterii cu Denise Rifai”, un talk-show LIVE numai pe Fanatik.ro în fiecare marți, miercuri și joi, de la ora 18:00.
În același timp, fostul șef al SIE a declarat că România nu este văzută și respectată din cauza politicienilor care o condus. De asemenea, politicianul a amintit că niciun președinte al SUA nu a mai venit la noi în țară din 2008, deși s-au deplasat în țările vecine. Fostul șef SIE a atras atenția asupra unei realități triste: România nu este respectată pentru că este condusă de lideri slabi.
„România este o țară de dimensiune medie ca populație și ca suprafață în Europa. Suntem cea mai mare din Balcani. În România nu a mai venit niciun președinte american din 2008, deși au fost în Polonia, Cehia, Ungaria, chiar și în Bulgaria. Nu a mai venit niciun președinte american din 2008. Ne-am bucurat și ne-au dat lacrimile când a venit prima doamnă, soția domnului Biden.
Trebuie să înțelegem că nimeni nu are nevoie de obediență. România e privită ca o țară mică nu pentru că e mică, ci pentru că e condusă de oameni mici. Eu o văd ca pe o jignire. Câtă vreme avem în frunte oameni mici, va fi văzută ca o țară mică, de-aia nu s-a oprit nimeni nici măcar pentru o escală în România”, a mai explicat fostul spion.