News

Ce spunea fostul soț al Lidiei Vadim Tudor, răpus de Covid-19. ”În timp ce tu mori, ei prind viață!”

Dan Alexandru Tano, fostul soț al Lidiei Vadim Tudor, fiica cea mare a ”Tribunului”, a murit la doar 51 de ani, răpus de Covid. Scriitorul era cunoscut pentru opiniile sale dure referitoare la clasa politică autohtonă.
17.11.2021 | 12:21
Ce spunea fostul sot al Lidiei Vadim Tudor rapus de Covid19 In timp ce tu mori ei prind viata
Dan Alexandru, fostul soț al Lidiei Vadim Tudor, a murit în octombrie, răpus de Covid
ADVERTISEMENT

Pe 22 octombrie anul curent, revista ”România Mare” anunța trecerea în neființă a scriitorului și jurnalistului Dan Alexandru Tano. Căsătorit în vara lui 2021 cu Lidia Vadim Tudor, fiica cea mare a ”Tribunului”, Dan Alexandru a murit după ce fusese infectat cu Covid.

”A plecat dintre noi scriitorul și jurnalistul Dan Alexandru Tano, răpus pe vastul cîmp de bătălie cu moartea, în care a fost transformată România în aceas­tă ultimă peri­oadă. Avea 51 de ani. Autor al mai multor romane și, din 1995, jurnalist la o serie de publicații românești, începînd din 2016 a publicat exclusiv în paginile revistei ,,România Mare” articole de politică internă și externă, reportaje și interviuri, deosebit de apreciate de cititori.

ADVERTISEMENT

Dispariția lui este o mare pierdere pentru noi toți. Am pierdut cel mai activ și mai prolific membru al colectivului redacțional, a cărui dispariție o vom regreta veșnic. Ne alăturăm durerii profunde resimțite de rude, prieteni și cunoscuți și transmitem condoleanțe familiei. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace. Drum lin spre lumină, dragul nostru Dan!”, nota revista ”România Mare”.  

Lidia Vadim Tudor: ”Nu vreau ca viața mea să fie de interes!”

Chestionată de FANATIK, Lidia Vadim Tudor – aflată la priveghiul fostului ziarist și politician Dragoș Dumitriu – a negat în prima fază că ar fi fost căsătorită cu Dan Alexandru.

ADVERTISEMENT

”Eu nici nu eram căsătorită! Ne-au murit, într-adevăr, mai mulți colaboratori ai revistei, chiar acum sunt la priveghiul lui Dragoș Dumitriu. Vă mulțumesc (pentru condoleanțe, n. red.), dar e o știre falsă. Nu sunt căsătorită cu dl Tano Dan Alexandru!”, a susținut inițial fiica cea mare a lui Vadim Tudor.

Apoi, într-o altă discuție telefonică, după ce i s-a adus la cunoștință că actele cu privire la căsătoria ei sunt publice, chiar pe site-ul Primăriei unde au fost în fața ofițerului de stare civilă, Lidia a făcut declarații de altă natură.

ADVERTISEMENT

”Eu nu vreau ca viața mea să fie de interes! (…) Nu sunt văduva lui… Dl Tano era colaborator la revista mea. Nu vreau să dau nicio declarație despre acest fapt (decesul acestuia, n.red.). (…) Nu mă ocup eu de chestiile astea (pomană, n. red.) Sunați la familia lui, nu pe mine, că eu nu am nicio treabă, serios!”, a declarat Lidia Vadim Tudor pentru FANATIK.

Dan Alexandru Tano: ”Ani şi ani de intoxicare media nu au reuşit să mă îngenucheze!”

Dan Alexandru Tano împărtășise de-a lungul timpului mai multe păreri radicale despre actuala clasă politică, pe care o critica ori de câte ori avea ocazia, în texte dure, publicate în mediul online.

ADVERTISEMENT

”Oricât de mult vă străduiţi  să fiţi de partea binelui, pe mine, voi, cei ce ne conduceţi, nu aţi reuşit să mă convingeţi. Oricât de multă putere media aţi avea şi oricât de mult veţi fi răsfăţaţii televizoarelor, nu aveţi puterea de a mă convinge că îmi doriţi binele.

Ori de câte ori încercaţi să resuscitaţi atenţia mea, îmi voi întoarce capul şi voi privi în altă parte. De fiecare dată când îmi forţaţi auzul, am să vă ignor şi fiecare încercare a voastră de a-mi oferi imagini idilice este sortită eşecului.

Ani si ani de intoxicare media nu au reuşit să mă îngenucheze şi încă ani şi ani de îndobitocire controlată nu va rupe nimic în mine care să vă ofere credibilitate. Sunteţi compromişi, sunteţi nocivi! Şi pentru pământ şi pentru societatea pe care o doriţi  subjugată”, nota dezamăgit Dan Alexandru despre cei care conduc țara

Ce spunea fostul soț al Lidiei Vadim Tudor: ”În fiecare zi mă bombardaţi cu urări de bine false!”

Fostul soț al Lidiei Vadim Tudor, răpus de Covid la doar 51 de ani, nu-i menaja deloc pe politicieni, considerându-i adevărata problemă a societății. Dan Alexandru Tano scrisese în ultimii ani mai multe editoriale în care desființa autoritățile.

”Voi sunteţi de fapt problema şi indiferent în ce sistem voi o să existaţi, veţi adapta sistemul la voi, nu o să vă mulaţi voi minţile înguste pe puterea unor legi. Voi sunteţi cei care înainte iubeau sistemul şi tot voi sunteţi cei care acum ne învaţă lucruri în care nici măcar voi nu credeţi.

În fiecare zi mă bombardaţi cu urări de bine false şi zilnic mă lovesc de patetismele voastre mizere. Imaginaţia voastră se subţiază pe zi ce trece, minciunile voastre se sparg de caldarâm şi banii voştri nu vor reuşi să cumpere niciodată conştiinţa unei naţiuni. Nu există loc în care să nu puneţi laba voastră murdară şi nu există om care să nu se simtă sufocat de prostia pe care zilnic o debitaţi. 

In timp ce tu iti duci viata alergand dupa mancare, ei merg la shopping in strainatate. Cand tu te chinui sa prinzi un pret bun in piata, ei habar nu au cat costa kg de cartofi. In timp ce tu tusesti si iti cauti infrigurat medicamentele, ei isi aprind trabucurile. In timp ce tu muncesti ca sa-ti completezi pensia, ei isi verifica conturile bancare. In timp ce tu mori, ei prind viata…”, scria revoltat Dan Alexandru Tano.

ADVERTISEMENT