Jucătoarea de tenis din Brazilia, Beatriz Haddad Maia (23 de ani), a fost suspendată pentru 10 luni din toate competițiile internaționale. Decizia vine după ce sportiva din America de Sud a fost depistată pozitiv la un test efectuat pe 4 iunie 2019.
Fostă rivală a Simonei Halep din circuitul WTA, suspendată pentru dopaj. Va lipsi 10 luni din circuit
Obișnuită cu top 100 WTA, Beatriz Haddad Maia se afla inca de pe 22 iulie 2019 într-o suspendare provizorie primită din partea Federației Internationale de Tenis.
La mijlocul anului trecut, în cadrul turneului desfășurat la Bol (Croația), Beatriz Haddad Maia a fost depistată pozitiv, după ce i-au fost prelevate probe de urină.
Luni, 10 februarie, Beatriz Haddad Maia și-a aflat pedeapsa finală: 10 luni în afara întrecerilor. În aceste condiții, Maia reveni în circuitul fetelor pe 22 mai 2020, scrie Tennis Life.
În afară de suspendare, jucătoarea din Brazilia va fi obligată sa returneze banii primiți la turneul la care a fost depistata pozitiv, cel de la Bol (Croatia).
Beatriz Haddad Maia se consideră nevinovată: ”Niciodată nu am trișat!”
La scurt timp după aflarea pedepsei primite din partea Federației Internaționale de Tenis, Beatriz Haddad Maia a avut o reacție pe contul oficial de Instagram.
-
Live Blog Casa Pariurilor Liga 1, etapa a 25-a. Poli Iași - FC Voluntari se joacă acum. Probleme tot mai mari pentru gazde
-
Bayern Munchen își betonează apărarea! Oferă 45 de milioane de euro pentru un fundaș / Sorana Cîrstea, eliminare fulger la Lyon
-
Loteria online te face miliardar. Cote de la 3,90 la 135.000 pentru câștiguri fabuloase la Keno Polonia!
Sportiva de 23 de ani se consideră nevinovată și spune că niciodată în carieră nu a trișat.
”Vă scriu aici pentru a accentua faptul că tenisul face parte din viața mea și este cea mai mare pasiune a mea. Nu este doar meseria mea, ci îmi implică familia, educația și prietenii.
Nu aș risca niciodată ceva atât de important pentru mine, acest sport fiind responsabil pentru persoana care sunt astăzi.
Am jucat întotdeauna corect și am învățat de la valorile tenisului care fac parte din viața mea de zi cu zi: respect, onestitate și muncă asiduă. Oricine mă cunoaște cunoaște natura, caracterul meu și dăruirea mea în a face ceea ce fac”, este mesajul sportivei din Brazilia.
- 58 WTA este cel mai bun loc ocupat de Beatriz Haddad Maia în clasamentul mondial (2017)
- 99 WTA este poziția ocupată în prezent de Beatriz Haddad Maia
Beatriz Haddad Maia, adversara Simonei Halep
În urmă cu trei sezoane, Beatriz Haddad Maia a înfruntat-o pe Simona Halep în turul doi de la Wimbledon, fiind învinsă de sportiva noastră în două seturi, scor 6-4, 7-6.