Fosta nevastă a regretatului Mihai Constantinescu s-a obișnuit cu greu cu moartea acestuia, care a înlăcrimat o țară întreagă în anul 2019.
Femeia cu care cântărețul s-a iubit înainte să o cunoască pe Simona Secrier este adepta teoriilor ce țin de zona ezoterică a vieții, iar recent a distribuit o postare destul de stranie pentru muritorii de rând.
Mihaela Constantinescu crede în energia angelică și pare pasionată de tot ce înseamnă spiritualitate. Fosta soție a artistului care acum le cântă îngerilor cochetează cu ocultismul și este convinsă că există o forță nevăzută, a îngerilor, care trezește conștiința umană.
De altfel, pe pagina ei de Facebook este plin de postări din zona ezoterică, tot felul de pilde și teorii mai mult sau mai puțin probate de știință, dar care servesc ca refugiu în căutarea unor răspunsuri la întrebările pe care omenirea și le pune de milenii.
Mihaela Constantinescu crede, nici mai mult nici mai puțin, că ar exista îngeri încarnați pe pământ, iar aceștia pot fi simțiți și văzuți doar de cei care au o conștiință aparte.
„Când treceți printr-un „înger de pământ care se trezește”, veți descoperi că sincronicitatea și „destinul” par să vă conducă în locurile potrivite. Vor apărea profesorii și informațiile perfecte. Ele vă vor ajuta să vă treziți din nou înnăscuta Energie Angelică. Ce sunt Îngerii Pământului?
Îngerii pământului (uneori numiți îngeri încarnați) sunt oameni care au existat pe tărâmul îngeresc înainte de a trăi pe această planetă.
Acești „îngeri de pe Pământ” au un set de calități care îi marchează ca fiind diferiți de ceilalți. Ei au o misiune specială în această viață de a livra Lumina Angelică lumii.
Înainte să înțeleagă cine sunt cu adevărat, majoritatea îngerilor de pe pământ consideră că viața pe Pământ este o provocare. Acest lucru se datorează faptului că șablonul lor îngeresc înnăscut îi face incredibil de sensibili la energie”, este o parte a unui mesaj pe care fosta nevastă a lui Mihai Constantinescu l-a distribuit pe contul ei de socializare.