Sport

Foste glorii ale handbalului românesc au cerut oficial să fie primiți la AG de Alegeri a FRH. Ce mesaj i-au transmis președintelui Alexandru Dedu. Foto exclusiv

Legende ale handbalului românesc cer respectul cuvenit. Au decis să participe la Adunarea Generală de alegeri din cadrul FRH, de luna viitoare și au trimis o scrisoare președintelui Alexandru Dedu.
25.03.2022 | 17:42
Foste glorii ale handbalului romanesc au cerut oficial sa fie primiti la AG de Alegeri a FRH Ce mesaj iau transmis presedintelui Alexandru Dedu Foto exclusiv
Alexandru Dedu vrea al treilea mandat în fruntea FRH. La alegerile din aprilie și-au anunțat prezenta și 22 dintre jucătorii de legendă ai țării. Sursa: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Alegerile pentru funcția de președinte a Federației Române de Handbal vor avea loc la finalul lunii viitoare, în cadrul Adunării Generale. La eveniment și-au anunțat participare peste 20 de foști mari jucători ai României.

Legendele handbalului Românesc, la alegerile FRH

Președintele în exercițiu al Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu, alături de fostul arbitru Constantin Din, fostul internațional Bogdan Voina și antrenorul Maximilian Gavrilă așteaptă voturile Adunării Generale a FRH, pentru a conduce handbalul românesc în următorii patru ani.

ADVERTISEMENT

Alexandru Dedu își încheie astfel, cel de al doilea mandat, dar a anunțat că mai vrea unul. Inițial alegerile erau programată să aibă loc la începutul acestei luni.

Au fost, însă, amânate, până la eliminarea neconcordanțelor din statutul Federației, informație oferită în exclusivitate de FANATIK.

ADVERTISEMENT

În cele din urma s-a stabilit ca alegerile să aibă loc pe 28 aprilie, atunci când a fost convocată Adunarea Generală. La eveniment și-au exprimat dorința de a fi prezenți și 22 dintre foștii mari jucători ai României. În acest sens, aceștia au înaintat forului și o scrisoare în care își anunță intenția.

”Noi, campionii mondiali și marii performeri ai handbalului românesc, care am pus România pe harta handbalului mondial, semnatari ai acestei adrese, solicităm să participăm la Adunarea Generală de alegeri 2022.

ADVERTISEMENT

Totodată, doi dintre noi dorim să luăm cuvântul în cadrul Adunării Generale de alegeri”, se arată în scrisoarea adresată conducerii Federației Române de Handbal.

Cornel Oțelea, Cristian Gațu, Ștefan Birtalan, Radu Voina, Valentin Samungi, Gheorghe Goran, Mihai Marinescu, Vasile Stângă, Nicolae Munteanu, Olimpiu Nodea, Gabriel Kiksid, Ștefan Orban, Cezar Nica, Dan Marin, Mircea Ștef, Ioan Popescu, Werner Stockl, Constantin Tudose, Petre Ivănescu, Roland Gunesch, Maricel Voinea și Alexandru Buligan au semnat cererea adresată FRH.

ADVERTISEMENT

226 de cluburi au drept de vot la alegerile de luna viitoare, din totalul de 245 de cluburi afiliate. Cele 19 grupări care nu își vor putea exprima opțiunea de vot nu îndeplinesc o serie de criterii din statutul FRH.

ADVERTISEMENT