Suporterii Universității Craiova, care dețin abonamente, au putut să aleagă, prin vot, viitorul președinte al clubului oltean, înaintea meciului cu CFR Cluj, câștigat de olteni cu 3-2. Sorin Cârțu a fost reales în funcția de președinte, având în vedere că a fost singurul candidat.
Fostul mare mijlocaș al Universității Craiova consideră normal faptul că Sorin Cârțu a fost reales în funcția de președinte. Totodată, susține că, din respect pentru Cârțu, nimeni nu a mai vrut să candideze la aceste alegeri.
„Era culmea culmilor să candideze singur și să iasă pe locul 2. Era un rezultat previzibil, având în vedere faptul că Sorin Cârțu este cel mai reprezentativ fotbalist al Universității Craiova în viață.
A avut performanțe, de-a lungul timpului, la toate nivelurile în care a fost implicat. Ar fi fost păcat ca el să fi făcut pasul înapoi sau să nu fi candidat. Faptul că nu a existat niciun contracandidat este o recunoaștere a valorii lui”, a declarat Pavel Badea, în exclusivitate, pentru FANATIK.
Pavel Badea a vorbit și despre partida Universitatea Craiova – CFR Cluj, 3-2, susținând că a trăit-o la intensitate maximă.
„Am trăit meciul la intensitate maximă, ca și cei care au fost pe stadion. Să dai gol în ultima secundă… este îmbucurător și fascinant pentru cei care îl marchează și demoralizant pentru ceilalți (n.r. râde).
Această victorie a dat o notă de spectaculozitate mai mare campionatului, pentru că este greu să accepți că CFR, care are un parcurs extraordinar, câștigă detașat campionatul. Așa, dăm o notă de spectaculozitate în plus acestui campionat.
Sincer, nici eu n-am mai crezut într-o victorie după minutul 92. Eu mă gândeam încă de la început la un rezultat de egalitate cu multe goluri. Faptul că a fost câștigat meciul este mai multe decât ceea ce speram și mă bucur că m-am înșelat. Au fost peste 20.000 de suporteri. Asta arată că nu doar Capitala poate să aducă peste 20.000 de oameni pe stadion.
Mă bucur pentru toate intrările. Și Cîmpanu, și Markovic, și Baiaram, și Roguljic au schimbat fața. Atunci este valoroasă o echipă, când are pe bancă jucători care pun presiune pe titular și vin cu aport pozitiv la echipă.
Markovic este un jucător foarte tehnic. Fiind un pic supraponderal, trebuie să facă un efort mult mai mare și din punctul de vedere fizic. În acest context, sper să aibă, din punctul de vedere al formei sportive, greutatea necesară, pentru că sunt sigur că, la ce calități are, poate deveni un jucător important al fotbalului românesc”, a mai spus Pavel Badea.
În încheiere, Pavel Badea a vorbit în termeni laudativi despre Laurențiu Reghecampf, pe care îl consideră „unul dintre cei mai buni antrenori ai fotbalului românesc”.
„Obiectivul echipei este locul 2 și câștigarea Cupei României. E greu să ajungem pe locul 1, pentru că e o distanță destul de mare. E clar că FCSB, dacă e să câștige diseară, va sta la mâna ei. E clar că va fi o parte a doua a acestui play-off extrem de interesantă.
E clar că Reghecampf a avut inspirație în aceste două meciuri cu CFR. Dar ultimele două meciuri au arătat de ce Reghecampf a fost adus la Craiova, de ce este un antrenor cu un CV bogat, de ce lumea îl consideră unul dintre cei mai buni antrenori ai fotbalului românesc”, a încheiat Pavel Badea.