A ieșit la iveală o altă poveste dramatică despre cum Alfred Bulai hărțuia propriile studente. Luni, 5 august, o fostă studentă a mărturisit totul.
Cătălina Tăbăcaru, una dintre fostele studente care îl acuză pe Bulai de hărțuire sexuală, a vorbit despre clipele îngrozitoare prin care a trecut.
„În anul doi, repetând practica, am ajuns şi eu cu tricoul jos şi cu chiloţii jos. Toţi am participat la o piesă de teatru improvizată. La final mi-a cerut să rămân. E foarte ciudat, pentru că următorul lucru pe care mi-l amintesc este faptul că eram dezbrăcată în faţa lui şi el era pe un fotoliu.
Discuţia s-a purtat despre cum mă simt eu in momentul ala si dacă vreau să se dezbrace si el şi i-am spus că nu vreau”, a povestit Cătălina potrivit Observator News.
De asemenea, Cătălina îndemnă toate femeile care au trecut prin momente de genul acesta, să rupă tăcerea și să povestească în speranța că viitorul se va schimba, iar hărțuirile nu se vor mai repeta.
“Nu există prea târziu. E important să vorbim, eu încurajez toate femeile care au trecut printr-o situaţie similară să vină în speranţa că se poate construi un caz şi ca lucrurile astea să se poată evita în viitor”, a declarat acesta, conform sursei citate.
Școala Națională de Studii Politice și Administrative a anunțat luni faptul că la Comisia de Etică a SNSPA au fost depuse zece sesizări, care au fost formulate de Rectorul facultății și de către nouă foste studente.
„Comisia de Etică universitară acționează independent față de orice altă structură sau persoană din cadrul SNSPA. Membrii Comisiei au obligația păstrării confidențialității și echidistanței față de părțile implicate în cauză, fiind interzisă exprimarea, în spațiul universitar al SNSPA sau în afara lui, a oricărei informații preliminare.
SNSPA nu se va pronunța public, până la finalizarea lucrărilor Comisiei de Etică. După analiza dosarelor și deliberare, Comisia de Etică va adopta o hotărâre, care va fi transmisă conducerii SNSPA și părţilor implicate. De asemenea, decizia Comisiei de Etică va fi publicată pe website-ul oficial al universității”, au transmis aceștia.
De asemenea, reprezentanții instituției au mai precizat faptul că mai există două scrisori adresate de cadre didactice de la Facultatea de Științe Politice, conducerii SNSPA. Aceștia au cerut Comisiei de Etică să se autosesizeze în legătură cu profesorul Marius Pieleanu, care a fost și el acuzat, în spațiul public, de hărțuire sexuală.