Parcursul dezamăgitor de la EURO 2024 și din grupa de UEFA Nations League i-a fost fatal lui Domenico Tedesco, care a fost dat afară de Federația Belgiană. În locul său a fost numit francezul Rudi Garcia (60 de ani), care se află la prima experiență ca selecționer.
Sub comanda lui Domenico Tedesco, Belgia a terminat pe locul 2 în grupa E de la EURO 2024, în urma României, iar „diavolii roșii” s-au oprit în faza optimilor, după un eșec cu 0-1 împotriva Franței. Apoi, în Liga Națiunilor, belgienii au încheiat grupa 2 din Liga A pe locul 3, în spatele Franței și Italiei și la egalitate de puncte, 4, cu ultima clasată Israel. Belgia va participa în martie la barajul de menținere în prima divizie, unde va întâlni Ucraina.
În contextul acestor rezultate, Federația Belgiană a decis să-l demită pe Domenico Tedesco săptămâna trecută, iar vineri a fost prezentat oficial înlocuitorul acestuia, experimentatul Rudi Garcia.
În vârstă de 60 de ani, francezul a antrenat până acum doar echipe de club. Și-a început cariera în țara natală, unde a avut și primele realizări importante ca tehnician, mai exact o „dublă” campionat-Cupă cucerită în sezonul 2010-2011 alături de Lille, echipă la care evolua în acel moment superstarul belgian Eden Hazard. Prima sa experiență în străinătate a fost pe banca Romei, între 2013 și 2016, iar de atunci le-a mai pregătit pe Marseille, Lyon, Al Nassr, unde l-a antrenat pe Cristiano Ronaldo, și Napoli.
Garcia va debuta oficial pe banca Belgiei la barajul din Nations League contra Ucrainei, după care va conduce echipa și în preliminariile pentru Cupa Mondială de anul viitor. „Diavolii” fac parte din grupa J, alături de Țara Galilor, Macedonia de Nord, Kazahstan și Liechtenstein.
O altă veste importantă în fotbalul european este prelungirea pe care Julian Nagelsmann a semnat-o cu Federația Germană. Tehnicianul de 37 de ani a preluat „Mannschaft”-ul în 2023, după demiterea lui Hansi Flick, și a condus echipa până în sferturile de finală la primul său turneu major, EURO 2024, disputat chiar în Germania.
Contractul fostului antrenor al lui Bayern era valabil până în 2026, dar astăzi Federația a anunțat că tehnicianul va rămâne la cârma echipei naționale până la Campionatul European din 2028.
„Când am devenit selecționer în septembrie 2023, nu îmi puteam imagina că voi rămâne după Campionatul European. Marele nostru obiectiv a fost să avem un turneu de succes împreună. De asemenea, nu îmi puteam imagina la acel moment cât de mult înseamnă echipa națională pentru oamenii din Germania. Răspunsul fantastic pe care l-am primit cu toții ne arată că suntem pe drumul bun. Încă nu s-a terminat. Noi toți, ca fani, jucători și antrenori am realizat ceva și vrem să avem succes în continuare. Vrem să cucerim trofee împreună” a declarat Nagelsmann, conform bundesliga.com.
Pentru naționala Germaniei urmează sfertul din UEFA Nations League contra Italiei, care se va disputa în martie, iar rezultatul acestei „duble” va determina și grupa din care vor face parte nemții în preliminariile Cupei Mondiale. Dacă se impun, aceștia vor fi repartizați în grupa A, alături de Slovacia, Irlanda de Nord și Luxemburg, iar dacă vor fi învinși vor înfrunta Norvegia, Israel, Estonia și Moldova în grupa I.