Virgil Boglea a obținut o mare victorie în instanță în procesul în care Mario Iorgulescu era la un pas să fie condamnat la 13 ani de închisoare cu executare. Avocatul a vorbit și despre ultimul mare proces pe care l-a pierdut în speța FCSB vs. CSA Steaua București.
Virgil Boglea a fost întrebat de reporterii FANATIK despre conflictul dintre FCSB și CSA Steaua București, însă avocatul a spus clar și răspicat: „Eu am spus clar că nu mă mai ocup de la pronunțarea soluției în procesul cu privire la palmares. Nici de cel de la EUIPO. Nu că nu mă mai interesează, că aș fi ipocrit să spun asta”.
Fostul avocat al FCSB și-a recunoscut fair-play înfrângerea: „Știu că instanța a dat o decizie în această speță, o respect și o accept. Înseamnă că raționamentele pe care le-am expus noi atunci au fost greșite și palmaresul din 1947 în 1998, adică cel care contează, este în patrimoniul Clubului Sportiv al Armatei Steaua”.
Virgil Boglea a lăsat de înțeles că regretă că s-a implicat în acest proces: „Eu din perspectivă juridică nu îmi reproșez nimic. Personal, poate că îmi reproșez. (n.r. Că v-ați implicat sau în ce sens?) Probabil că da”, a mai spus fostul avocat al FCSB.
Fostul avocat al campioanei României a recunoscut că CSA deține palmaresul Stelei, chiar dacă vestea i-a nemulțumit pe fanii FCSB: „Din octombrie 2023 m-a făcut nu neapărat să reevaluez situația în care ne aflăm, dar să reevaluez poziția pe care am manifestat-o public în ultimii patru ani de zile. Un lucru e cert: o instanță a hotărât ceva […].
Odată cu decizia asta cumva mi-am dat seama că eu până la urmă sunt avocat. Eu nu am cum să mă dau înapoi de la principiile care mi-au creat parcursul profesional și cărora le-am jurat credință odată cu intrarea în profesia pe care o exercit și în ziua de astăzi.
Și unul dintre principiile astea vizează împrejurarea că, ceea ce este judecat definitiv, prezintă adevărul. Adică ceea ce e judecat are valoare de adevăr […] Și instanța ne-a spus că palmaresul unei echipe ține strict de echipa respectivă.
Dacă s-a schimbat forma de organizare, nu poate fi o trecere tacită de la unii la alții, indiferent dacă există sau nu un act expres în cauză. Eu nu pot să fac altceva în postura profesională în care mă aflu decât să accept o asemenea soluții.
Nu am cum să fiu ipocrit și să spun că nu mă interesează hotărârile instanțelor judecătorești. Pentru mine, palmaresul este cel mai important element de identificare a unei echipei”, a mai spus Virgil Boglea în emisiunea lui Gabi Safta de pe canalul de YouTube „Templul Sportului”.