Cea mai mare realizare a carierei lui Cendrim Kameraj (26 de ani) rămâne aceea de a fi coleg la Juventus cu Cristiano Ronaldo (39 de ani). Fundașul dreapta a fost considerat un mare talent al fotbalului elvețian, dar, măcinat de accidentări, a fost nevoit să se reprofileze.
Cendrim Kameraj a pus ghetele în cui la doar 26 de ani. Fostul fundaș dreapta elvețian s-a reprofilat rapid, iar acum muncește la o firmă de construcții civile. Pe canalul personal de TikTok, Kameraj a distribuit două fotografii. În prima apare alături de Cristiano Ronaldo, în timpul unui antrenament la Juventus, iar în a doua cu o cască, în construcții: „Viața se schimbă uneori”, a transmis elvețianul.
Născut la Lucerna, în Elveția, Kameraj nu a apucat să debuteze la echipa de seniori a lui Juventus. El și-a făcut însă junioratul la „Bătrâna Doamnă” și a jucat în sezonul 2018-2019 pentru Juventus Next Gen.
„Lucrez într-un birou la ICM Bau, iar șeful nostru a vrut să petrecem o zi pe șantier pentru a înțelege cum este munca acolo și cât de dificilă poate fi. Acest lucru ne-a făcut să apreciem și mai mult norocul de a lucra la un birou”, a explicat Kameraj, într-o declarație acordată jurnalistului italian Gianluca Di Marzio.
Cendrim Kameraj a fost obligat să renunțe la fotbal Într-un interval de doar șapte ani, fundașul dreapta a suferit nu mai puțin de 3 accidentări la ligamentele încrucișate. La Juventus, Kameraj l-a prins pe Cristiano Ronaldo, care a evoluat pentru „Bătrâna Doamnă” din 2018 până în 2021.
„Poate că aș fi putut fi mai răbdător sau să-mi ascult corpul mai devreme. Dar nu mă învinovățesc, am făcut ce am crezut că este corect la momentul respectiv. Regretul nu schimbă trecutul. Când am primit oferta de la Juventus, a fost ca un vis. La început nici nu am crezut. M-am simțit mândru, entuziasmat și puțin nervos, pentru că știam că este un pas mare”, a amintit fostul fotbalist elvețian, potrivit abola.pt.
Cristiano Ronaldo a cucerit două titluri cu Juventus, o Cupă a Italiei și două Supercupe. Pe plan personal, superstarul portughez a marcat 101 goluri și a dat 28 de assist-uri în 134 de meciuri.
„A fost suprarealist, ceva special. Energia lui te face să dai mai mult. Ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost mentalitatea lui. Nu se oprea niciodată și cerea mereu mai mult de la el însuși. Odată mi-a spus: ‘Talentul nu înseamnă nimic fără consecvență și muncă asiduă’.
Această frază mi-a rămas în minte. Să văd cum se pregătea mi-a arătat ce înseamnă cu adevărat să fii un profesionist”, a comentat Kameraj.
„Am avut câteva accidentări și am simțit că am nevoie de un nou început, un loc unde să pot juca mai mult. Juventus mi-a oferit mult, dar uneori trebuie să faci un pas înapoi pentru a merge înainte”, a menționat elvețianul.
Cendrim Kameraj s-a lăsat de fotbal la numai 25 de ani. El ultima dată a fost legitimat la Dukagjini, în Kosovo. „Cu timpul am găsit pacea, am înțeles că viața nu se termină când se încheie cariera ta sportivă. Fără accidentări aș fi putut ajunge în vârf. Eram pe drumul cel bun și simțeam că mă îmbunătățesc sezon după sezon. Cu toate acestea, nu-mi place să trăiesc cu ‘dacă’. Am dat tot ce am avut și asta contează”, a fostul coleg al lui Ronaldo.
El și-ar dori totuși să rămână în fotbal, într-un rol precum cel de antrenor la echipele de juniori: „Continui să visez, poate într-o zi mă voi întoarce în fotbal. Dar, chiar și în afara fotbalului, vreau doar să-mi construiesc o viață bună și să fiu fericit”.