Rey Manaj a fost eroul Albaniei în partida câștigată cu 1-0 pe terenul Serbiei în preliminariile Cupei Mondiale, meci arbitrat de Istvan Kovacs. Atacantul care a evoluat în trecut pentru FC Barcelona ar putea fi pedepsit aspru însă pentru gestul controversat pe care l-a făcut după marcarea golului.
Rey Manaj a marcat unicul gol al partidei de la Leskovac dintre Serbia și Albania, cu un voleu în prelungirile primei reprize. Atacantul celor de la Sharjah a ales să sărbătorească reușita făcând gestul vulturului, simbolul identității albaneze, care poate fi interpretat drept o provocare la adresa fanilor sârbi, ținând cont de relațiile extrem de tensionate dintre cele două țări.
Gestul a fost pedepsit de „centralul” partidei, Istvan Kovacs, cu un cartonaș galben, însă conform Mundo Deportivo, Manaj ar urma să primească o suspendare de cel puțin o etapă pentru comportament nesportiv, așadar acesta ar rata duelul cu Andorra din noiembrie.
Totuși, în funcție de modul în care FIFA va interpreta gestul, e posibil ca Manaj să primească o suspendare mult mai mare. Dacă forul mondial va considera că albanezul a incitat ură sau violență, acesta ar putea lipsi de pe gazon timp de mai multe luni. „Un jucător sau oficial care, în contextul unui meci (inclusiv înainte sau după acesta), incită public alte persoane la ură sau violență va fi sancționat cu interdicția de a participa la orice activitate legată de fotbal pentru o perioadă de cel puțin șase luni, cu o amendă minimă de 5.000 de franci elvețieni”, se precizează în articolul 14 al Regulamentului Disciplinar al FIFA.
Pedeapsa ar fi una foarte severă și în cazul în care comportamentul lui Manaj ar fi încadrat la rasism: „Orice persoană care jignește demnitatea sau integritatea unei țări, a unei persoane sau a unui grup de persoane prin cuvinte sau acțiuni disprețuitoare, discriminatorii sau derogatorii din motive de rasă, culoare a pielii, etnie, naționalitate, origine socială, sex, dizabilitate, orientare sexuală, limbă, religie, opinie politică sau de altă natură, avere, naștere sau orice alt statut sau orice alt motiv va fi sancționată cu o suspendare de cel puțin zece meciuri sau o perioadă specifică, sau cu orice altă măsură disciplinară adecvată”.
Născut la Lushnje, în Albania, Rey Manaj s-a mutat în Italia alături de familie la o vârstă fragedă. Acesta și-a început cariera de fotbalist profesionist în 2014, la Cremonese, fiind transferat de Inter un an mai târziu. A strâns 6 meciuri pentru „nerazzurri” înainte de a fi împrumutat la Pescara, Pisa și Granada.
În 2018, atacantul s-a transferat definitiv în Spania, la Albacete, iar în 2020 a ajuns la Barcelona, unde a impresionat pentru echipa secundă, marcând 13 goluri în 27 de meciuri. Nu și-a făcut debutul oficial la prima echipă, însă a participat la antrenamentele conduse de Quique Setien și Ronald Koeman, alături de fotbaliști precum Lionel Messi, Luis Suarez sau Sergio Busquets și a luat loc pe bancă la 4 meciuri disputate de catalani în La Liga.
Manaj a părăsit Barcelona în 2022, pentru a semna cu Watford, iar între 2023 și 2025 a impresionat în prima ligă din Turcia, unde a înscris de 30 de ori pentru Sivasspor. Momentan, albanezul evoluează în Emiratele Arabe Unite, la fosta echipă a lui Cosmin Olăroiu, Sharjah. La naționala Albaniei, Manaj a marcat de 11 ori în 44 de meciuri.