Fostul fotbalist din Premier League, Eljero Elia, a scăpat ca prin minune dintr-un accident spectaculos pe autostrada A4, în apropiere de Leiden, Olanda, în care și-a distrus complet Lamborghini-ul Urus, evaluat la 270.000 de lire sterline.
Incidentul s-a produs sâmbătă seara, în jurul orei 21:45, când mașina lui Elia s-a ciocnit de două alte autoturisme, provocând un impact puternic, vizibil chiar și de la distanță. Din fericire, nimeni nu a fost rănit grav, însă doi șoferi au fost duși la secție pentru audieri și teste suplimentare, iar Elia a fost transportat și el de poliție pentru interogatorii.
Fostul internațional olandez, în vârstă de 38 de ani, a povestit că pierderea controlului asupra mașinii a survenit după ce a încercat să frâneze brusc, într-un tronson de autostradă care, de obicei, este foarte liniștit la acea oră.
„Deodată am văzut cum traficul din fața mea frânează brusc și se oprește. Am încercat și eu să frânez, dar am derapat. Le-am explicat ce s-a întâmplat, apoi am fost lăsat să plec acasă”, a declarat fostul fotbalist de la Southampton.
În carieră, Elia a jucat pentru echipe din Olanda precum Feyenoord, FC Twente și ADO Den Haag, iar în ianuarie 2015 a fost împrumutat la Southampton, pentru care a bifat 17 apariții și a înscris două goluri. Totuși, clubul din Premier League nu a activat clauza de transfer definitiv.
Fostul fotbalist și-a încheiat cariera în 2022, după ce a suferit o accidentare gravă la gleznă. Elia a strâns și 30 de meciuri la echipa națională a Olandei, pentru care a reușit să înscrie două goluri.