Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Fostul internaţional francez, petrecere cu Adi Mutu în Bucovina: ”A făcut spectacol! Merge în fiecare an”

Cine este fostul internațional francez, cu meciuri la cel mai înalt nivel, care s-a întâlnit cu Adi Mutu în Bucovina, la o petrecere. Cei doi au jucat împreună mulți ani la Fiorentina.
22.02.2026 | 21:00
Fostul international francez petrecere cu Adi Mutu in Bucovina A facut spectacol Merge in fiecare an
Sebastien Frey, internaționalul francez care s-a întâlnit la o petrecere cu Adi Mutu, în Bucovina. Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Adi Mutu a avut parte de câteva zile superbe, recent, într-o zonă de basm a țării: Bucovina. ”Briliantul” s-a întâlnit aici, la o petrecere, cu un fost internațional francez pe care l-a avut coleg la Fiorentina. Ce îl leagă pe acesta din urmă de țara noastră.

Cine este fostul internațional francez care s-a întâlnit la o petrecere cu Adi Mutu, în Bucovina

Adrian Mutu este, fără îndoială, fotbalistul român cu cele mai importante cifre și performanțe atunci când vine vorba de Serie A, unul dintre cele mai tari campionate din Europa. La Parma, Juventus sau Fiorentina, atacantul a avut colegi unul și unul.

ADVERTISEMENT

În perioada sa la Firenze, ”Briliantul” a fost coleg cu francezul Sebastien Frey. Cei doi au evoluat aici între 2006 și 2011. Portarul francez a venit, recent, în România, la o petrecere în familie.

La acest eveniment a fost invitat și Mutu. Intrat în direct la FANATIK SUPERLIGA, Mutu a vorbit despre această frumoasă reîntâlnire. ”Am fost invitat la botezul cumnatului lui și dacă tot am avut ocazia să mă duc acolo în Bucovina, am zis să mai stau, că e o zonă foarte, foarte frumoasă.

ADVERTISEMENT

Am prins zăpadă ca în povești, în mijlocul munților. (n.r. Ai făcut spectacol cu Frey în Bucovina) Da, spectacol, spectacol. El e obișnuit cu țara noastră, că soția lui este de acolo. Vine în fiecare an”, a spus Mutu.

ADVERTISEMENT

Cine este soția lui Sebastien Frey

Așa cum a spus și Adi Mutu, Sebastian Frey (45 de ani) are o legătură foarte strânsă cu țara noastră. Pe lângă faptul că și-a făcut mulți prieteni printre unii tricolori, alături de care a jucat de-a lungul timpului, fostul mare portar trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de o româncă.

Frey s-a căsătorit în urmă cu câțiva ani cu o suceveancă. Petra și fostul portar francez au împreună o fetiță. Dată fiind această relație, Frey vorbește frecvent despre țara noastră ca fiind ”a doua sa casă”. Francezul a vizitat România de mai multe ori. El a spus că adoră mâncărurile tradiționale din zonă, precum sarmalele sau preparatele din Bucovina, locul de origine al Petrei.

ADVERTISEMENT

De-a lungul carierei sale, care a început în 1998 și s-a încheiat în 2015, Frey a jucat pentru Cannes, Inter, Hellas Verona, Parma, Fiorentina, Genoa și Bursaspor. El are în palmares o Coppa Italia, cucerită în sezonul 2001-2002, cu Parma.

Ce spune Mutu despre șansele fostei sale echipe, Fiorentina, de a se salva de la retrogradare

În intervenția sa de la FANATIK SUPERLIGA, Adi Mutu a spus câteva cuvinte și despre Fiorentina. Fosta sa formație o duce bine doar în Conference League. În schimb, în Serie A, gruparea ”viola”. ”Au avut o serie bună recent (n.r. în campionat). Eu cred că Fiorentina poate trece peste Lecce și Cremonese”, a spus Mutu.

Fostul internaţional francez, petrecere cu Adi Mutu în Bucovina: ”A făcut spectacol! Merge în fiecare an”

Tags: