Sport

Fostul iubit al Gabrielei Ruse face turneul vieţii la Wimbledon. Marea surpriză din sferturi

Italianul Lorenzo Musetti, aflat la cea mai bună performanţă a carierei, sferturi la Wimbledon, a avut în trecut o relaţie apropiată cu jucătoarea din România.
10.07.2024 | 07:00
Fostul iubit al Gabrielei Ruse face turneul vietii la Wimbledon Marea surpriza din sferturi
Lorenzo Musetti şi Gabriela Ruse s-au afişat împreună în 2021 FOTO Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Până în faza sferturilor de finală, turneul de Grand Slam de la Wimbledon a fost lipsit de surprize uriaşe, primii trei favoriţi, Jannik Sinner, Novak Djokovic şi Carlos Alcaraz ajungând în Top 8. Mai mult, toţi cei opt sfertfinalişti au fost de pe lista capilor de serie, iar cel mai slab clasat, pe locul 25 mondial, este italianul Lorenzo Musetti.

Lorenzo Musetti, pentru prima dată în sferturi la un Grand Slam

Anul 2024 a consemnat o ascensiune continuă în clasamentul ATP pentru tenismenii din Italia, în frunte cu liderul mondial Jannik Sinner, câştigătorul de la Australian Open. Al doilea italian în ierarhie este acest Lorenzo Musetti, aflat în prezent în vârful carierei, la 22 de ani.

ADVERTISEMENT

La Wimbledon, Lorenzo Musetti a reuşit cel mai bun parcurs al său în turneele de Grand Slam, prezenţa în sferturile de finală. E adevărat, italianul a avut şi un culoar favorabil, întâlnind adversari fără nume, precum francezul Constant Lestienne, conaţionalul Luciano Darderi, argentinianul Francisco Comesana, cel care a trecut în primul tur de favoritul 6, Andrei Rublev, şi un alt francez, Giovanni Mpetshi Perricard.

De altfel, după victoria din optimi, 4-6, 6-3, 6-3, 6-2 cu Mpetshi Perricard, Lorenzo Musetti şi-a dat seama ce performanţă uriaşă a realizat. Vizibil emoţionat, el şi-a găsit cu greu cuvintele la interviul de pe teren, vărsând şi câteva lacrimi. Până în prezent, Musetti ajunsese de două ori în optimi la Roland-Garros.

ADVERTISEMENT

În sferturile de finală de la Wimbledon, Lorenzo Musetti va avea parte de primul adversar redutabil, americanul Taylor Fritz, favoritul numărul 13. Cu o nouă victorie, italianul s-ar putea întâlni în semifinale cu sârbul Novak Djokovic, locul 2 mondial, dacă acesta din urmă va trece de australianul Alex De Minaur.

Lorenzo Musetti şi Gabriela Ruse s-au afişat împreună la US Open 2021

Lorenzo Musetti e un jucător care şi-a construit cu greu un loc în lumea bună a tenisului, el recunoscând că lipsa banilor şi situaţia financiară a familiei sale i-au pus mari probleme în prima parte a carierei. ”Tenisul e un sport în care sunt cheltuieli mari. Părinţii mei nu aveau această posibilitate, dar am fost suficient de bun pentru a găsi un sponsor. Şi federaţia m-a ajutat”, a recunoscut Musetti.

ADVERTISEMENT

În viaţa personală, Lorenzo Musetti a fost la un moment dat într-o relaţie extrem de apropiată cu românca Gabriela Ruse, care a participat şi ea la turneul de la Wimbledon, trecând de calificări pentru a fi eliminată în primul tur. În urmă cu trei ani, Lorenzo Musetti şi Gabriela Ruse erau nedezlipiţi la seria de turnee din Statele Unite care au culminat cu US Open.

Astfel, în toamna lui 2021, cei doi au fost văzuţi deseori împreună, inclusiv la antrenamente şi meciuri, urmărindu-se unul pe altul din tribune, aşa cum fac de obicei cuplurile din tenis, cele mai cunoscute fiind în prezent cele dintre Elina Svitolina şi Gael Monfils sau dintre Jannik Sinner şi Anna Kalinskaia.

ADVERTISEMENT

Lorenzo Musetti a devenit tată la 22 de ani

Chiar dacă niciunul dintre ei n-a vorbit deschis despre o relaţie, apropierea dintre Lorenzo Musetti şi Gabriela Ruse a fost evidentă, toate indiciile ducând spre o poveste de dragoste, care s-a încheiat însă rapid. Asta pentru că, la doar câteva luni după ce s-a afişat cu Musetti, Gabriela Ruse a postat imagini din vacanţă în compania unui alt bărbat.

În ceea ce-l priveşte pe Lorenzo Musetti, italianul pare să-şi fi găsit împlinirea sentimentală în compania iubitei Veronica Confalonieri. În primăvara lui 2024, mai precis la mijlocul lunii martie, cei doi au devenit în premieră părinţi, ai unui băieţel, Ludovico.

ADVERTISEMENT