Fostul iubit al Ilenei Lazariuc, milionarul Gabriel Stati, s-a căsătorit pe data de 1 septembrie, la reședința familiei sale de lângă Chișinău. Evenimentul a fost unul plin de strălucire și opulență. Mirii nu au avut nași la cununia lor, iar invitații au fost răsfățați cu preparate fine și sofisticate. Dacă la nuntă s-a mâncat franțuzește, a doua zi s-au consumat mâncăruri tradiționale moldovenești. La nunta lui Gabriel Stati cu modelul Anastasia Fotachi s-au folosit peste 50.000 de fire pentru decor. Mireasa a avut buchet din trandafiri albi și a schimbat trei rochii scumpe și extrem de elegante. Artiștii români care au cântat la nuntă au fost Marcel Pavel, Dan Bittman și Marius Bațu.
Fostul iubit al Ilenei Lazariuc, Gabriel Stati, în vârstă de 43 de ani, s-a căsătorit cu modelul și prezentatoarea TV Anastasia Fotachi, care a fost desemnată Miss Bikini Moldova în anul 2015. Cei doi s-au logodit în luna mai, când tânăra a primit și un inel de logodnă cu diamant. Modelul a povestit că a fost cerută de soție în mașină, când se întorceau de la București.
FANATIK vă dezvăluie informații de culise de la nunta anului din Republica Moldova, care a strâns lume bune atât de peste Prut, cât și din România.
La nunta milionarului cu celebrul model, care s-a desfășurat la castelul familiei Stati, luxul a fost la el acasă. Totul a fost aranjat ca la carte și cu bun gust! La eveniment au luat parte circa 300 de invitați.
Milionarul Gabriel Stati și Anastasia Fotachi, coprezentatoare la „Roata norocului” în Republica Moldova, emisiunea prezentată împreună cu Dan Negru, nu au avut nași la cununie. În aceeași zi, pe 1 septembrie, a avut loc și cununia civilă și cea religioasă e celor doi. Mireasa a fost condusă la altar de către tatăl ei și a izbucnit în lacrimi de emoție.
La nuntă, modelul Anastasia Fotachi a schimbat trei rochii superbe, elegante și strălucitoare. Două dintre ele au fost de prințesă, dintre care una cu o trenă lungă și a treia – tip sirenă. Florile din buchet au fost, de asemenea, albe.
Atmosfera de basm de la nunta milionarului Gabriel Sati cu modelul Anastasia Fotachi a fost întregită de aranjamentele florale. S-au folosit peste 50 000 de fire de flori albe, de la trandafiri albi și hortensii, la orhidee, gladiole și lăcrămioare. Buchetul miresei a fost realizat din trandafiri albi, iar ale domnișoarelor din lăcrămioare. Mirele a avut la rever un trandafir alb.
Mirii și nuntașii au pășit pe petale din flori albe. Meniul de la nuntă a fost unul franțuzesc, cu aperitive scumpe și fine: foie gras, icre negre, somon, dar și brânzeturi de toate felurile. S-au mai servit friptură de porc și de vită, dar și sarmale aranjate de bucătari într-un plating inedit, într-un ardei roșu, gras, acoperite cu capac tot din ardei. Tortul a fost unul special cu frișcă, realizat din cinci etaje.
Separat au fost puse la dispoziție mai multe feluri de prăjituri, printre care și unele cu fructe și celebrele macarons.
Vezi această postare pe Instagram
La eveniment au cântat Marcel Pavel și Dan Bittman cu Marius Bațu, dar și o trupă de muzică populară și de muzică de petrecere din Republica Moldova. La nuntă, invitații au dansat, s-au simțit bine și au mâncat cu poftă preparatele pregătite cu măiestrie de cel mai buni bucătari, care s-au întrecut pe sine. Marcel Pavel a mers la eveniment împreună cu soția și cu fiica lui și i-a scos pe toți nuntașii la dans.
Artistul are o legătură specială cu milionarul Gabriel Stati care se numără printre nașii de botez ai fetiței lui Marcel Pavel, Iuvenalia Ioana, în vârstă de 9 ani, care și-a însoțit părinții la petrecerea de la Chișinău.
Soția lui Marcel, Violeta a purtat la nuntă o rochi aurie, elegantă, iar fetița lor a îmbrăcat una de culoare mov. Totul a fost decorat și aranjat cu mult bun gust.
Nunta de la castelul familiei Stati poate fi numită cea mai scumpă și opulentă din acest an din Republica Moldova. Castelul familiei Stati, unde a avut loc nunta de lux, are aproape 800 mp, iar proprietatea pe care se află este de 360 de hectare. Pe proprietatea milionarului există și o fermă de animale. Locația este situată la circa 25 km de Chișinău, aproape de satul Trușeni și a strâns lume bună, atât din Republica Moldova, cât și din România.
Gabriel Stati a devenit cunoscut în România, după relația pe care a avut-o cu Ileana Lazariuc. El este Președintele holdingului Stati&Co, afaceri petroliere, în principal. Milionarul a mai fost căsătorit cu Natalia Diacov, care i-a dăruit trei copii, pe gemenii Raluca Naila și Luca-Nichita și pe mezinul Tristan.
Milionarul este Președintele clubului de fotbal Dacia Chișinău, dar conduce și Federația de Taekwondo din Moldova.
Milionarul s-a implicat și în politică. Presa de la Chișinău a consemnat că familia Stati este apropiată de fostul președinte moldovean, Petru Lucinschi.
Stati a fost acuzat pentru organizarea unei revolte de la Chișinău din anul 2009 și a fost arestat după ce a fost acuzat de huliganism.