Real Madrid a contactat-o pe Liverpool pentru a-l transfera pe Trent Alexander-Arnold (26 de ani) încă din această iarnă, dar conducerea englezilor a refuzat din start orice negociere. Fost jucător la ambele echipe, Michael Owen e convins că fundașul va ajunge pe Bernabeu.
Trent Alexander-Arnold a intrat în ultimele șase luni de contract cu Liverpool, iar într-o postare pe contul oficial de X, Michael Owen a afirmat că internaționalul englez va semna cu Real Madrid, formație care a contactat deja conducerea „cormoranilor” pentru a discuta despre situația fundașului.
„Simplul fapt că Real Madrid și-a arătat clar intenția de a-l transfera pe Trent Alexander-Arnold mă face să cred că este doar o chestiune de timp până va semna cu ei. Dacă ar fi dorit să își prelungească contractul cu Liverpool, Madridul nu ar fi făcut o mutare oficială. Cred că au avut loc discuții secrete. Vești uriașe” a transmis fostul atacant.
Produs al academiei lui Liverpool, ca și Trent Alexander-Arnold de altfel, Michael Owen s-a transferat în 2004 la Real Madrid după opt ani la prima echipă a „cormoranilor”. Din acel moment, cariera sa a luat-o pe un trend descendent, în mare măsură din cauza unor accidentări, iar atacantul a mai jucat la Newcastle, Manchester United și Stoke City, înainte de a se retrage în 2013, la doar 33 de ani.
Trent Alexander-Arnold evoluează pentru prima echipă a lui Liverpool din 2016 și a câștigat tot ce se putea alături de gruparea din orașul natal, titlul în Premier League, Champions League, Cupa Angliei, Cupa Ligii în două rânduri, Supercupa Europei, Campionatul Mondial al Cluburilor și Supercupa Angliei.
În actuala stagiune, fundașul a marcat un gol şi a oferit cinci pase decisive în cele 23 de partide jucate în toate competiţiile.
Pe lângă Trent Alexander-Arnold, Liverpool ar putea rămâne în vară fără alți doi jucători extrem de importanți, Virgil van Dijk și Mohamed Salah, care de asemenea au intrat în ultimele șase luni de contract. În ciuda acestor probleme, Liverpool traversează un moment fantastic la primul sezon cu Arne Slot pe bancă.
„Cormoranii” ocupă prima poziție atât în Premier League, cu un avans de opt puncte față de marea surpriză Nottingham Forest, cât și în Champions League, unde au punctaj maxim după șase etape.
Liverpool va începe noul an cu un derby de tradiție pe Anfield împotriva rivalei Manchester United, pe 5 ianuarie, iar trei zile mai târziu va juca pe terenul formației lui Radu Drăgușin, Tottenham, în prima manșă a semifinalei Cupei Ligii Angliei.