O tragedie s-a petrecut luni seara în Serbia, unde Mladen Zizovic, antrenorul echipei FK Radnicki 1923, și-a pierdut viața la vârsta de doar 44 de ani. Cum a reacționat Novak Martinovic vizavi de acest incident.
Fotbalul sârb a fost cutremurat luni seara de vestea morții lui Mladen Zizovic, antrenorul formației Radnicki 1923. În timpul meciului din deplasare cu Mladost, când echipa sa conducea cu 2-0 în minutul 22, tehnicianul a început să se simtă brusc foarte rău.
Deși medicii au intervenit rapid, viața antrenorului sârb nu a mai putut fi salvată, acesta stingându-se la doar 44 de ani. Mladen Zizovic fusese numit antrenor principal al echipei Radnicki cu numai două săptămâni în urmă, după ce anterior activase la Borac Banja Luka. Jocul a continuat aproape până la pauză, însă în clipa în care s-a confirmat vestea tragică a morții sale, meciul a fost întrerupt, iar toți cei aflați la stadion au fost copleșiți de durere.
Novak Martinovic a mărturisit că este un moment trist pentru lumea din Serbia. Fostul fundaș de la FCSB a transmis că nu l-a cunoscut personal, dar din cele spune din prieteni, Mladen Zizovic era un om bun și un antrenor de perspectivă.
„Un moment greu în Serbia. Am citit dimineață câteva știri despre ceea ce s-a întâmplat. Una dintre ipoteze este infarctul, a cedat inima. Din păcate, nu am vorbit cu nimeni, tot ce știu este tot din ziar. Nu l-am cunoscut personal, nu am avut vreo conexiune cu el. Totuși, am câțiva prieteni care îl știau bine și era un om bun, un antrenor de perspectivă”, a declarat Novak Martinovic, conform Digi Sport.
Cum incidentul s-a produs în minutul 22, medicii prezenți la stadion au intervenit promt și au acordat primele îngrijiri antrenorului. Ulterior, Mladen Zizovic a fost dus la spital.
Jocul a continuat aproape până la pauză, însă în clipa în care s-a confirmat vestea tragică a morții sale, meciul a fost întrerupt, iar toți cei aflați la stadion au fost copleșiți de durere. Foștii elevi ai lui Mladen Zizovic s-au prăbușit pe teren, decesul antrenorului afectându-i vizibil.