George Cîmpanu (25 de ani) a plecat împrumut în China, după un sezon destul de bun la FC Botoșani. Fostul mijlocaș ce era văzut ca o mare speranță atunci când a fost transferat de Universitatea Craiova a ajuns la a cincea sa contribuție ofensivă, după ce a marcat un gol splendid în partida dintre Shanghai Shenhua și Chongqing Tonglianglong, scor 2-2, în etapa a 11-a din SuperLiga Chinei.
În cele 8 apariții pe care le-a bifat până acum în campionatul din China, George Cîmpanu a reușit să înscrie deja 2 goluri și să ofere 2 pase decisive, iar în cel de-al nouălea meci a înscris din nou, în urma unei faze de excepție, care rar se poate vedea și în SuperLiga României.
După câteva pase succesive, George Cîmpanu a preluat mingea de la un coechipier și i-a pasat belgianului Landry Dimata. Mijlocașul român s-a demarcat imediat pentru a reprimi mingea, moment în care coechipierul său i-a trimis o pasă elegantă cu călcâiul, care l-a găsit perfect în careu. Deși execuția nu s-a ridicat la nivelul fazei în sine, mingea a intrat în poartă, iar românul a majorat avantajul echipei sale, la 2-0. Din păcate, formația sa a fost egalată în repriza secundă, iar scorul final a fost 2-2. Chongqing Tonglianglong, echipa la care evoluează Cîmpanu, rămâne momentan pe locul al doilea.
George Cîmpanu este fericit în China, iar acest lucru se poate observa prin evoluțiile de pe teren. Fostul mijlocaș de la U Craiova și FC Botoșani a vorbit cu FANATIK și s-a arătat extrem de entuziasmat atunci când a povestit despre reușitele în tricoul formației asiatice: „Mă simt bine și cred că mi se potrivește campionatul, mă avantajează pentru că se joacă mult pe tranziție. Se aleargă mult, trebuie să ai capacitate mare de efort, terenurile sunt foarte bune. Nivelul e mult mai ridicat față de fotbalul românesc, atât din punct de vedere al ritmului, cât și al intensității. Poate că România stă mai bine tactic. Noi avem o echipă tânără, cu foarte mulți jucători chinezi de echipă națională. Sunt mulți străini de valoare la fiecare echipă, mulți brazilieni, și eu cred că nu e surpriză că vin jucători la națională de aici.
Condițiile sunt de top de la A la Z: infrastructură, refacere, financiar, trei terenuri de antrenament, toate impecabile, stadion, suporteri. Aici te poți bucura de fotbal și de viață, sunt foarte primitori și te ajută cu orice. Deja le-am intrat suporterilor la suflet și sunt foarte iubit aici. Chiar mă simt apreciat și mi-aș dori să continui aici”, a spus George Cîmpanu, pentru FANATIK.
Orașul în care locuiește este unul dintre cele mai dezvoltate din lume, iar el a oferit câteva detalii uluitoare despre viața într-o astfel de zonă: „Chongqing e un oraș incredibil, cu 37 de milioane de locuitori. Sunt foarte multe de vizitat și e foarte frumos. E cu totul și cu totul altă lume și sunt cu foarte mulți ani înaintea noastră, nu doar la nivel de tehnologie. Sunt hoteluri cu 60 de etaje, străzi unde ai impresia că ești la nivelul solului, dar ești de fapt la nivelul etajului 28, vezi trenul cum trece prin bloc, multe lucruri de genul acesta.
E un parc unde poți să intri să te joci cu ursuleții panda, tot felul de magazine cu absolut orice. Totul se face prin telefon, pe aplicația lor WeChat. Nu ai nevoie de carduri, de absolut nimic. Oamenii merg înainte și trebuie să joci după regulile lor. Ai camere video din 3 în 3 metri pe străzi și nu are ce să ți se întâmple. Sunt foarte educați. Dacă plouă, adidașii rămân curați, aspiră străzile zilnic, nu ai cum să te murdărești”, a mai spus Cîmpanu.