Sport

Fostul pilot de Formula 1 a fost arestat după o bătaie ca în filme la un concurs de karting. A sărit în apărarea fiului său cu o lovitură de karate. Video

Un fost pilot de Formula 1 a sărit la bătaie la un concurs de karting. I-a aplicat o lovitură din săritură unui străin, după ce acesta s-a luat de fiul său la finalul unui concurs de karting
13.01.2026 | 15:30
Fostul pilot de Formula 1 a fost arestat dupa o bataie ca in filme la un concurs de karting A sarit in apararea fiului sau cu o lovitura de karate Video
Antonio Pizzonia a fost arestat în Texas după ce i-a aplicat o lovitură de karate unui străin. Foto: Colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Antonio Pizzonia, fostul star din Formula 1, a fost personajul principal la concursul de karting la care fiul său a participat. La final, el l-a atacat printr-o lovitură de karate pe un străin care îl certa pe băiat.

Antonio Pizzonia, arestat în Texas după ce i-a aplicat unui străin o lovitură de karate

Fiul lui Antonio Pizzonia vrea să calce pe urmele tatălui său și să ajungă să concureze în Formula 1. El este încă tânăr, așa că momentan participă la concursurile de karting pentru vârsta sa, lucru care s-a întâmplat și în urmă cu câteva zile.

ADVERTISEMENT

Neto, fiul brazilianului, a participat la un astfel de concurs la Speedsportz Racing Park în comitatul Montgomery, Texas. El a terminat doar pe locul 9, iar la final a intrat într-un conflict cu o persoană adultă aflată la eveniment. Încă nu se știe motivul exact pentru care fiul lui Pizzonia era certat, însă tatăl său a sărit imediat în apărarea sa.

De nicărieri, el a venit în viteză și i-a aplicat străinului o lovitură cu piciorul din săritură, asemeni procedeelor de karate. După prima lovitură, pe filmare se observă cum fostul pilot brazilian îi aplică și o lovitură de pumn la nivelul feței. După acest incident, Pizzonia a fost arestat și a petrecut 24 de ore în închisoare, după care a fost eliberat.

ADVERTISEMENT

Ce a transmis Pizzonia pe rețelele de socializare după acest incident

După ce a fost eliberat de către autorități, Antonio Pizzonia a ținut să-și liniștească toți fanii care au auzit că acesta se află după gratii. Brazilianul și-a recunoscut vina și a declarat că îi pare rău pentru decizia impulsivă pe care a luat-o:

ADVERTISEMENT

„Vreau să anunț pe toată lumea că sunt bine și că am ajuns acasă. A avut loc un incident la care, în acest moment, aș fi reacționat diferit. La acel moment nu am putut să văd decât că fiul meu, un simplu copil, este certat foarte dur de un adult și, instinctiv, am sărit să îl apăr. Vă mulțumesc tuturor pentru suportul acordat în mesaje!”, a transmis Antonio Pizzonia, fostul pilot de Formula 1.

Ce a reușit Antonio Pizzonia în cariera sa din Formula 1

Antonio Pizzonia este un fost pilot brazilian cu experiență în Formula 1, însă el nu și-a petrecut foarte mult timp în circuit. A debutat în 2003 pentru echipa Jaguar, după ce își făcuse un nume important în formulele inferioare. El a avut la dispoziție o mașină nu foarte competitivă, iar rezultatele slabe au făcut ca Pizzonia să-și piardă locul în echipă chiar în timpul sezonului.

ADVERTISEMENT

El a revenit ulterior în Formula 1 ca pilot de teste la Williams, iar în 2005 a fost promovat ca pilot titular, în contextul accidentării grave a lui Ralf Schumacher. El nu a obținut podiumuri, însă a fost un pilot talentat și constant, care nu a avut noroc de un context tehnic favorabil.

Tags: